Tare în ziua luptei
de T. Austin-Sparks

1. Lupta spirituală

”Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Genesa 3:15

”În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar; căci Filistenii ziseră: "Să împiedicăm pe Evrei să-şi facă săbii sau suliţe". Şi fiecare om din Israel se pogora la Filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa”. 1 Samuel 13:19-20

”Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună”. 1 Timotei 1:18

”Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat” 1 Timotei 6:12

Primele pasaje ne informează, dacă avem de nevoie să fim informați, că există o vrăjmășie chiar în constituția lucrurilor. Există doar două seturi de oameni în creație și în univers: ”sămânța lui Satan”- fie oameni, fie demoni și ”sămânța lui Cristos”; și chiar prin contituția lucrurilor există vrăjmășie între acestea două. Ea există în rasa umană, știm prea bine acest lucru. În natura umană există vrăjmășie atât împotriva lui Dumnezeu, cât și împotriva celor ce sunt ai lui Dumnezeu sau ai lui Cristos. Trăim într-un univers care este bombardat mereu și mereu cu vrăjmășie, cu dușmănie. Această luptă depășește omenirea, lupta se dă chiar în cer, este o luptă spirituală, care se găsește în spatele oricărui lucru.

Desigur, acesta este un subiect vast; dar cu acest prilej dorim să subliniem un singur fragment. Trebuie să ne gândim mereu la această realitate. Cred că foarte adesea, noi credem numai pe jumătate, suntem foarte slabi deoarece lupta ne surprinde și ne minunăm de existența ei De ce trebuie să trecem prin toate acestea, de ce atâta stres, de ce atâta presiune, de ce atâta opoziție, de ce atâta conflict? Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că problema se află chiar în constituția lucrurilor și până ce constituția lucrurilor nu este schimbată cu un cer și un pământ nou, ea va continua și așa vor sta lucrurile mereu în ce ne privește. Chiar atunci când ne-am născut am fost aduși pe terenul conflictului; conflictul este chiar în noi, apoi continuăm acest conflict prin natura noastră și ajungem să cunoaștem ceva mai mult despre conflict decât am cunoscut vreodată. Este ceva ce trebuie să clarificăm, aceasta este realitatea și ea va continua până la sfârșit.

Știu, acesta nu este un gând mângâietor, poate vi se pare chiar deprimant. Dar mare parte din înfrângerea noastră se datorează faptului că nu am lămurit această problemă. Să ne fie clar că vom rămâne într-un conflict spiritual până la sfârșit. Așa va fi întotdeauna, așa că mai bine ne-am acomoda și am recunoaște că avem de-a face cu acest conflict. Ne aflăm într-o luptă care se dă între cele două mari sisteme spirituale conduse de doi mari conducători. Pe de o parte este Satan și numeroasele sale oștiri, așa cum le numește Pavel ”oști ale duhurilor răutății”. Pe de cealaltă parte se află Domnul nostru Isus care are și El la rândul Său, oștile Sale. Iar aceștia doi se află într-o luptă pe viață și pe moarte.

Strategia vrăjmașului

Totuși, trebuie să știm și să recunoaștem nu doar realitatea, ci și câte ceva din strategia fiecărui conducător. În ce-l privește pe Satan, strategia lui supremă este de a paraliza duhul de luptă. Aveți grijă! Există în pasajul pe care l-am citit din Samuel o mică ilustrație. Filistenii căutau întotdeauna să paralizeze mărturia lui Israel. Strategia lor era de a jefui pe Israel de toate armele de luptă, să le ia orice armă pe care o aveau așa ca să nu poată lupta; să nu dețină arme pentru luptă. Aceasta este strategia supremă a vrăjmașului: să paralizeze duhul de luptă din poporul lui Dumnezeu.

Modurile de a ajunge aici sunt aproape nenumărate. El va produce paralizie căutând să copleșească prin demonstrații ostentative ale puterii și influenței și prin a crea în copiii Domnului acel simțământ că vrăjmașul este mai puternic ca Domnul. Dacă vrăjmașul nu reușește să ne facă să credem că El nu există deloc, va încerca din răsputeri să ne facă să credem că el este mai puternic decât credem noi. El vine cu demonstrații ostentative pentru a ne face să cedăm sentimentului că el este prea puternic pentru noi, forțele care ne sunt potrivnice sunt prea tari. Desigur, acest lucru nu este adevărat, dar dacă-i permitem să pătrundă în gândul nostru, vom pierde duhul luptei și chiar aici se dă lupta.

Iată alt mod de acțiune: el va paraliza duhul de luptă prin introducerea confuziei paralizante, prin tot felul de întrebări care se ridică, ajungându-se la gânduri împărțite, suflând astfel neîncredere, nesiguranță și îndoială; iar când acestea au pătruns, toată siguranța noastră s-a spulberat. Suntem terminați dacă vrăjmașul are succes în a ne face să privim la noi înșine și la problemele noastre, punându-ne tot felul de întrebări tulburătoare. Duhul de luptă va dispărea foarte curând.

Sau, el va aduce în gândul unora, stări de o stricăciune paralizantă, vreun secret, vreun păcat ascuns, din rândul copiilor Domnului: ceva pentru care să-i acuze înaintea Domnului. Desigur, sunt multe lucruri pe care nu le face corect, dar el știe foarte bine că dacă introduce în gândul copiilor Domnului un lucru greșit sau îndoielnic, atunci ei vor gândi că Domnul nu mai poate fi de partea lor, că El nu le va mai acorda ajutor, că El nu Se va mai încredința lor.

Am putea petrece mult timp enumerând modurile în care vrăjmașul caută să distrugă duhul de luptă din mijlocul copiilor Domnului. Dar deși nu putem discuta tot acest subiect oricât de mult timp am petrece asupra lui, să observăm un lucru: dacă nu mai există în noi duhul de luptă, înseamnă că vrăjmașul a câștigat un avantaj extraordinar, pe undeva vrăjmașul a avut succes. Vrăjmașul se teme mai mult ca de orice de un popor care este încins pentru luptă, care nu se dă în lături de la luptă.

Strategia Domnului

Pe de cealaltă parte este strategia Domnului. De obicei, noi Îi cerem Domnului să vină și să lupte pentru noi, să pună capăt situației și de obicei Domnul nu face ce-I cerem. Domnul nu Se alătură unui popor care se îndoiește: un popor care a fost prins de orice formă de necredință, de îndoială sau de suspiciune. Domnul pretinde ca noi să ne cunoaștem locul, să știm pe ce teren stăm și în inimile noastre să existe acea siguranță profundă, acea încredere tăcută, liniștită, fermă, adică să nu ne îndoim. Un popor care se îndoiește, un popor suspicios este un popor paralizat: Domnul pretindeoi să fim un popor ferm convins, adică să ne cunoaștem locul, să știm încotro mergem, să știm terenul pe care stăm.

Domnul are nevoie de un popor unit. El nu Se poate alătura niciodată unui popor divizat, nici nu poate lupta pentru el. Este lucrarea vrăjmașului de a diviza. Este strategia Domnului de a aduce o unitate absolută, puterea Lui merge în acea direcție, la fel și biruința Lui, să fim asemenea unui singur om, o singură inimă, un singur gând, o singură voință. Acest lucru este esențial. Domnul a vorbit mult în Cuvânt legat de acest lucru: un popor într-un singur gând. Aceasta este o cerință absolută pentru a birui vrăjmașul.

Pentru a deține biruința este esențial să avem o singură viziune și un singur scop. ”Când nu este nici o viziune dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Prov. 29:18), acolo unde viziunea este împărțită, acolo nu există putere solidă care să țină piept vrăjmașului. Nu, noi trebuie să fim un popor cu o singură viziune, trebuie să cunoaștem ce dorește Domnul în zilele noastre, în această lume; care este scopul Său, iar noi trebuie să ne adaptăm cerințelor Lui. O, cât de important este avem viziunea lui Dumnezeu pentru vremea în care trăim și să ne aflăm sub conducerea Sa măreață. Un popor care are viziune reprezintă un popor care are un scop definit și distinct. Dacă nu știm, dacă avem îndoieli, dacă nu ne este clar scopul existenței noastre, de ce și pentru ce existăm, vom fi un popor înfrânt, vom fi mereu încătușați. Așa s-a întâmplat întotdeauna cu Israel. Atunci când și-au pierdut viziunea, viziune cu privire la chemarea Domnului- pentru ce anume îi scosese de unde îi scosese, ei pur și simplu s-au învârtit în pustie și au fost paralizați. Trebuie să avem în viață un scop care să ne mistuie.

Vă aduceți aminte că – și există multe ilustrații de genul acesta în Cuvântul lui Dumnezeu – ori de câte ori poporul Domnului se stabilea undeva, se liniștea, nu mai era agresiv și categoric cu vrăjmașii lui, ceva nu mergea bine. Așa a fost și atunci când au intrat în Țara Făgăduinței: înainte de a-și izgoni vrăjmașii ei au început să se stabilească fiecare la cortul său. Și știți ce a urmat. Chiar și lui David i s-a întâmplat așa ceva. ”Pe vremea când împărații merg la război”, în loc să meargă la luptă, ”El zăbovea la Ierusalim” și știți ce s-a întâmplat (2 Samuel 11:1). La fel și cu Solomon: se părea că nu mai exista război, se părea că toate națiunile din jur fuseseră luate în stăpânire. Dar nu așa gândea și vrăjmașul! Chiar când totul părea să fie atât de plăcut și de bine, se spune: ”Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon...” (1 Împ.3:1). Cât de subtil! Și știți ce a urmat în Israel. Nu mult după domnia lui Solomon, împărăția a fost divizată, urmând toate acele istorisiri îngrozitoare, tragedia apostaziei, a dezastrului, a morții în care a căzut împărat după împărat.

Da, sârguința, ”duhul fierbinte” este un factor esențial în luptă. Nu trebuie să fim un popor fără un scop în viață, fără obiectiv, fără ca viețile noastre să fie absorbite de o țintă anume. O, această lucrare a vrăjmașului de a ne jefui viețile de scopul pe care-l avem, de acel lucru pentru care trăim și trudim, de a ne slăbi mâinile ca în cele din urmă să stăm cu brațele încrucișate și să nu mai lucrăm! Dacă așa stau lucrurile vom ajunge curân un popor paralizat. Trebuie să existe un caracter neîndoielnic, așa cum spune Pavel: ”sporiţi totdeauna în lucrul Domnului” (1 Cor. 15:58). Persoana care nu-și cunoaște suficient de bine scopul în viață este o persoană expusă atacurilor. Chiar și în domeniul vieții de zi cu zi acest lucru este adevărat: ești mult mai fericit dacă ești ocupat cu ceva, decât dacă nu faci nimic, ești mult mai biruitor în viață dacă te ocupi cu ceva, trudești pentru ceva, orice ar fi. De îndată ce te oprești și stai jos (doar dacă, desigur, ești obosit și te așezi să respiri) o mulțime de lucruri încep să-ți năpădească gândurile și nu numai gândurile, și nu trece mult până te trezești îngrădit de grijuri și necazuri. Dar pe tărâmul spiritual acesta este un lucru foarte important: ”În sârguinţă, fiţi fără preget. Aveți un duh fierbinte” (Rom.12:11), un popor ca acela din vechime, care ”lucra într-un singur gând” (Nem.4:6).

Lupta pentru viață

Dacă priviți din nou la Cuvânt, veți vedea că poporul Domnului progresa spiritual, creștea spiritual doar atunci când se afla în luptă și la fel stau lucrurile și în ziua de azi. Dar care este punctul central al luptei? Ce rezultă în urma ei? Un singur lucru: viața. Lupta se dă pentru viață. Nu vă înșelați, aceasta este chestiunea asupra căreia vrăjmașul își îndreaptă toată atenția. În toate uneltirile sale nenumărate de a vă paraliza și a vă scoate din luptă, obiectivul luptei sale este nimicirea vieții. Succesul său depinde de moarte. Dacă poate introduce moarte pe undeva, sub orice formă ar veni ea, el a câștigat; pe de cealaltă parte, biruința poporului Domnului are de-a face numai cu viața.

Am spus că progresul spiritual este o chestiune ce ține de cunoaștea Domnului din ce în ce mai mult prin puterea învierii Lui. Fiecare pas nou din progresul spiritual rezultă în urma unei crize, iar acea criză prin care deținem o cunoaștere nouă a puterii învierii Lui, este singurul lucru pentru scăparea noastră. Aceste e un lucru plin de nădejde. Dacă astăzi voi și eu suntem mai conștienți ca niciodată până acum, atât personal cât și colectiv, de nevoia de creștere a puterii Lui de înviere într-un mod nou, puternic să știți că Domnul a fost Cel care a precipitat criza din viața voastră pentru a produce viață Divină din abundență. Așa a fost mereu! Chemarea lui Israel pentru a fi poporul Domnului, având moștenirea la orizont, a avut loc printr-o criză a morții și a învierii; intrarea în Țara promisă, în moștenirea lor a fost o altă criză a morții și învierii. Lupta dintre viață și moarte, dintre moarte și viață are la mijloc progresul, creșterea noastră.

Astfel ajungem la acest cuvânt: ”Luptă-te...apucă viața veșnică”. Știm că viața veșnică este un dar ca răspuns la credința în Domnul Isus. Este un dar, dar nu aici se încheie lucrurile. Ceea ce a fost dat devine terenul de luptă pentru restul experinței creștine, până la sfârșit, chiar acea viață este terenul de luptă al tuturor creștinilor adevărați. Dacă poate fi paralizată prin orice mijloc, dacă poate fi făcută ineficientă, frânată, Satan va face tot ce poate căci acesta este obiectivul lui. Pe de cealaltă parte, obiectivul Domnului este să ne facă, ca și pe Pavel, ”să-L cunoaștem pe El și puterea învierii Lui” într-o măsură crescândă. Dacă a fost vreodată cineva care a cunoscut puterea învierii Lui, acela a fost Pavel, ”Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui”(Fil.3:10). Este la fel de adevărat: ”Încă nu știu tot ce trebuie să știu. Știu destul, dar mai este de știut cu mult mai mult decât atât”.

Cam în aceeași vreme, Pavel îi scrie lui Timotei:”Apucă viața veșnică”. Aici vreau să pun accentul. Nu vă rezemați cu pasivitate pe faptul că prin credința în Isus Cristos aveți viața veșnică. Amintiți-vă că din zi în zi, acea viață trebuie să învingă; trebuie să fie chiar temelia supraviețuirii voastre; trebuie să fie chiar modul vostru de a birui zilnic. Trebuie să fie temelia vieții voastre fizice, ca de altfel și temelia vieții voastre spirituale: pentru trupul vostru, trebuie să apucați acea viață; pentru biruință trebuie să apucați acea viață. O, dacă am ști mai mult despre aceasta în strângerile noastre de rugăciune – ce înseamnă să apuci biruința, ce înseamnă să înfrângi vrăjmașul, ce înseamnă ca în duh să stăpânești cu fermitate asupra lucrurilor vieții. Aceasta este lupta, aceasta este chiar natura lucrurilor. În tot acest zbucium în care ne aflăm, nu trebuie să acceptăm lucrurile ca pe ceva inevitabil (așa stau lucrurile!) și nici să avem doar o credință pasivă crezând că la final Domnul va triumfa. Între acestea două, există tot ce trebuie să știți din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la caracterul nostru categoric, cu privire la ”apucarea noastră”, cu privire la atitudinea noastră: pe de o parte de a refuza, pe de cealaltă parte de a apuca scopul lui Dumnezeu.

Domnul să ne țină duhul de luptă fierbinte și ”să ne deprindă mâinile la luptă, degetele la bătălie!”(Ps.144:1).


[ Cuprins ]