Duhul Sfânt și criza de la Rusalii
de T. Austin-Sparks

Partea 5


În cartea Faptelor, capitolul 2, primul verset: ”La împlinirea zilei Cincizecimii.”

Vă amintesc că ne ocupăm de criza de la Rusalii și de semnificația Duhului Sfânt. În această dimineață vom continua. Când cercetăm Scripturile vedem că există două cărți asemenea unor arii de semănat din care multe generații succesive își culeg caracterul și motivațiile. Ambele sunt cărțile Genezei: una este Geneza din Vechiul Testament, cealaltă este Faptele Apostolilor din Noul Testament. Trebuie să rețineți că autorul celei de-a doua cărți nu i-a dat niciodată numele Faptele Apostolilor. Pentru el, numele cărții era pur și simplu ”Fapte”. Alții au anexat definiții cărții. Chiar de aici începe prima asemănare dintre cele două începuturi, dintre cele două Geneze, ambele sunt cărți ale faptelor Domnului. Ambele cărți, una din Vechiul, cealaltă din Noul Testament sunt cărți ale începuturilor celor două creații. Prima înfățișează începutul unei creații materiale, cea de-a doua începutul unei creații noi spirituale. Aceasta este o afirmație destul de simplă, bine de reținut întotdeauna, deoarece cartea Faptelor este foarte adesea studiată în mod fragmentat, divizat, structurat, fiecare parte fiind accentuată, cercetată și studiată aparte. Predicăm diferite evenimente din Scriptură, de multe ori folosim detaliile cărții, capitolele și conținutul lor, desfășurarea și deznodământul situațiilor. Acest lucru este corect și putem continua înfăptuirea lui. Dar vom fi și mai mult ajutați dacă reținem următorul lucru: cartea Faptelor este Geneza creației noi, întocmai cum cealaltă, a fost Geneza creației materiale. Nimeni nu va lua o parte a Vechiul Testament și uitându-se la ea – în special la primele capitole - va spune că ele reprezintă o carte aparte. Privim la cuprinsul capitolelor din Geneza ca aparținând aceleiași creații. La fel trebuie să facem și în cazul cărții Faptelor, să vedem că totul aparține rânduielii noi care a venit odată cu ziua Rusaliilor. Ambele cărți urmează același traseu, clar și bine definit. Un traseu al lucrurilor materiale, celălalt al lucrurilor spirituale. Principiile spirituale sunt aceleași în ambele cărți. În prima, ele sunt poate ascunse, păstrate cu sfințenie, întruchipând lucruri trecătoare, materiale, pământești. În cealaltă carte, principiile sunt arătate prin lucruri spirituale. Putem spune direct că este vorba de lucruri spirituale, dar în principiu, cele două cărți sunt identice, căci din motivul simplu și totuși profund, cărțile au fost inspirate de același autor. Ambele izvorăsc dintr-o singură gândire și au un singur scop. Nu există un scop anume în creația materială și alt scop în creația spirituală. În spatele amândorura există un singur scop și un singur gând, așa cum nădăjduiesc că vom înțelege.

Acum, dacă facem rezumatul câtorva trăsături majore ale începuturilor Vechiului Testament, nu ne va fi greu să urmărim trecerea la cele din Noul Testament. Și acest lucru vom face. În Vechiul Testament avem șapte începuturi:

(1)Începutul revelației lui Dumnezeu; existența lui Dumnezeu și cunoașterea Lui încep acolo;

(2) În de-al doilea rând: existența și alcătuirea sau constituția sau rânduiala universului;

(3)În al treilea rând, existența naturii omului;

(4)În al patrulea rând, existența vieții corporative și natura ei;

(5)În al cincilea rând, existența și natura păcatului;

(6)În al șaselea rând, originea și dezvoltarea națiunilor;

(7)Și în cele din urmă, promisiunea și principiile mântuirii.

Toate cele șapte lucruri se află la începutul lor în cartea Genezei din Vechiul Testament.

Apoi, medităm la cartea Faptelor. Aici ne confruntăm cu existența esențială și principală a Bibliei - inconfundabilă - ”La început Dumnezeu”. (Gen.1:1). La început Dumnezeu. Acolo începe Biblia; acolo începe vechea creație – cu existența fundamentală a lui Dumnezeu. Vă amintiți că atunci când apostolul Pavel a făcut acea afirmație bogată, adevărată, că în Cristos Isus este o creație nouă, lucrurile vechi s-au dus, toate sunt noi, el a avut grijă să adauge: ”Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu” (2 Cor. 5: 17-18). Atât în ce privește vechea creație, cât și în privința celei noi, totul începe cu Dumnezeu. Totul izvorăște din Dumnezeu. Iar când ajungem la cartea Faptelor, avem de-a face cu Dumnezeu la fiecare pas și la orice colț. În această carte avem de-a face cu Dumnezeu. În zilele acelor întâmplări minunate, aceste lucruri au ajuns cunoscute de toată lumea: oamenii aveau de-a face cu Dumnezeu. Poate că ar trebui să facem o pauză pentru a ne aminti afirmația Vechiului Testament: ”La început Dumnezeu”; cuvântul este Elohim, Dumnezeul Triunic. Acela este termenul la plural pentru Dumnezeu. Ajungeți la cartea Faptelor. Fără-ndoială că aici aveți de-a face cu Dumnezeul Triunic, iar ei sunt atât de mult una și cu toate astea, atât de diferiți încât de multe ori nu știi cu cine din Trinitate ai de-a face. Fără-ndoială că aici aveți de-a face cu Dumnezeu Tatăl. Căci cartea începe cu înălțarea sau primirea Domnului Isus în cer. Și toată învățătura cu privire la acest lucru este că Dumnezeu L-a înviat din morți și L-a așezat la dreapta Lui. Poziția pe care o ocupă Domnul Isus în carte este acțiunea directă a lui Dumnezeu. Pentru a folosi cuvintele scriitorului cărții Evrei: ”Și despre Fiul a spus: scaunul Tău de domnie, o, Dumnezeule” (Evrei 1:8). Cel puțin, aceasta a fost modalitatea care a condus la acea pauză pe care Gamaliel a făcut-o când i-a avertizat pe ceilalți: ”Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta... este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” (Fapte 5:38). Ne-ar plăcea să credem că ce a spus Gamaliel nu a fost doar o afirmație filozofică, puțină înțelepciune omenească, ci ceva ce Gamaliel a văzut, a distins, a înțeles – situația respectivă era mai mult decât omenească. Dar dacă acest lucru a fost așa sau nu, realitatea rămâne – aici avem de-a face cu Dumnezeu și Dumnezeu are de-a face cu oamenii. Pe de o parte, s-a dovedit că oamenii luptă împotriva lui Dumnezeu, și există puțini oameni menționați care au descoperit acest adevăr atât de primejdios. Irod, în mod remarcabil, a descoperit acest lucru. Și Domnul l-a nimicit. Anania și Safira au descoperit și ei acest lucru. Simon, argintarul a descoperit și el această realitate și anume: aici nu ai de-a face doar cu reprezenții lui Dumnezeu, cu apostolii, cu o învățătură nouă sau cu un sistem religios nou, nici cu un cult nou, ci direct cu Dumnezeu.

Dragi prieteni, nu ne grăbim să înaintăm doar pentru a acumula adevăr și informație. Sunt sigur că sunteți de acord că nevoia de astăzi, mai presus de toate nevoile, este ca omul să-L întâlnească pe Dumnezeu în biserică, să-L găsească pe Dumnezeu în predică, ca El să fie prezent în orice situație. Omul trebuie să cunoască impactul lui Dumnezeu, al Dumnezeului Triunic. Trebuie să restaurăm acel sens atunci când ne întâlnim laolaltă. Căci atunci când ei se întâlneau, acest lucru guverna conștiința lor. Iar când alții veneu și intrau în mijlocul lor, cădeau la pământ și spuneau: ”Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1Cor.14:25). La început Dumnezeu! Din acel început, orice lucru își dobândește natura și caracterul. Avem de-a face cu Dumnezeu! Este un lucru foarte solemn - un lucru foarte solemn. Ar trebui să fie mai puțin real acum, decât a fost în zilele de-atunci? Este aceasta o dispensațiune diferită? S-a terminat oare dispensațiunea Duhului Sfânt, a cărții Faptelor? O, nu, noi încă ne aflăm în acea eră, ne aflăm încă sub egida Lui. O, avem nevoie să redobândim, să restaurăm solemnitatea extraordinară a prezenței personale a lui Dumnezeu în orice domeniu! Desigur noi credem aceste lucruri, dar le tratăm ca și cum ni s-ar cuveni, nu-i așa? Ne însușim atât de mult. Dacă și noi am avea conștiința pe care ei au avut-o față de Dumnezeu, față de prezența Lui, față de Duhul Lui, dacă credința noastră ar fi o credință vie - care înseamnă că lucrul respectiv este real pentru noi - cât de atenți am mai trăi. Am lua aminte la avertizările acestor tragedii scrise în această carte și am umbla cu temere înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este doar o latură - există și o avertizare. Orice grup de oameni, fie și numai 120 la număr - căci atâția erau în camera de sus - 120; ar putea fi și mai puțini; nu trebuie să fiți 120, puteți fi o duzină sau chiar și mai puțini - dar orice grup uns de Duhul Sfânt, trebuie privit ca având prezența lui Dumnezeu, adică Dumnezeu este acolo. Și după cum ne arată această scrisoare, acest lucru nu era valabil doar pentru un grup sau pentru mai multe, ci pentru fiecare persoană luată individual. Și nu toți cei doisprezece erau apostoli, de aceea nici nu îndrăznim să numim cartea Faptele Apostolilor, deoarece abia dacă sunt menționați apostolii, doar unul sau doi figurează în carte. Iar cei care figurează aici printr-o slujire remarcabilă, nu erau apostoli, erau oameni plini cu Duhul Sfânt. Aveau ungerea. Rezultat a fost că atunci când oamenii îi întâlneau, se întâlneau cu Dumnezeu și trebuiau să-L înfrunte direct pe El. A te fi atins de ei, însemna a te fi atins de Dumnezeu. Observați, chiar de la început se vede semnificația Rusaliilor. Acela este începutul lucrurilor. Și nu ajungeți nicăieri până nu recunoașteți acest lucru. Totul începe aici: începutul este Dumnezeu. Să ne rugăm cu stăruință pentru o însănătoșire și restaurare a înțelegerii puterii și sfințeniei lui Dumnezeu în viețile noastre personale. ”Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt?” (1 Cor.6:19) - acesta este fie personal, fie colectiv. Acelorași oameni apostolul le adresează acest cuvânt la modul colectiv: ”Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu?” (1 Cor.3:16). Acolo în Corint era un grup de frați. Observăm că în Vechiul Testament, în special la început, înainte de marea apostazie, cortul și templul reprezentau prezența lui Dumnezeu. Exista slavă, bucurie! Dar în același timp prezența Lui era îngrozitoare! Foarte îngrozitoare! Vorbim despre această latură deoarece dragi prieteni, este foarte important să deținem o înțelegere nouă a lui Dumnezeu.
Cealaltă latură este prezența Domnului. În prezența Lui există bucurie, există încântare! Când Domnul a umplut templul au început cântările! Da, a început cântarea Domnului!

Ei bine, nu vreau să mai lungesc discuția cu privire la prima din multele trăsături ale începuturilor, din care se trag toate. Dar observați, factorul principal și esențial al noii creații este Dumnezeu. Nu este nimic iefin aici. Dumnezeu nu ocupă un loc de rând. Poate că Dumnezeul nostru este prea mic!! Poate că L-am redus la mărimea noastră. Așa facem noi! Ne gândim la Domnul ca fiind la nivelul gândurilor noastre. Foarte adesea trebuie să amintesc acest lucru oamenilor care vin la mine și-mi vorbesc despre starea lor deplorabilă; că au făcut cutare și cutare lucru sau că au eșuat să facă cutare și cutare lucru, prin urmare, nu mai sunt plăcuți lui Dumnezeu, ei și-au pierdut mântuirea. Iar când îi întreb: ”Dar ce ai făcut?”, ei reduc totul la o greșeală, la gânduri murdare, la ceva anume. Iar eu trebuie să le spun: ”Este aceasta mărimea Dumnezeului vostru? Oare nu este El mai mare? Nu este El capabil să soluționeze un astfel de lucru, să Se ocupe de o astfel de problemă? El S-a ocupat de zeci de milioane de probleme asemănătoare de-a lungul secolelor și le-a rezolvat. Este El atât de mic în privința problemei voastre ca El să se-abată de la datorie? Este aceasta mărimea Dumnezeului vostru?” În multe alte privințe, dragi prieteni, trebuie să descoperim adevăratele dimensiuni ale lui Dumnezeu ca și temelie pentru toate lucrurile. Nu vom ajunge la capăt fără un Domn pe măsură, fără ca El să fie Dumnezeul care controlează fiecare lucru. Și aceasta este temelia cărții Faptelor.

Cea de-a doua caracteristică sau trăsătură a creațiilor – cele două creații - este Duhul care Se mișca pe deasupra. ”Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra adâncului.” (Gen. 1:2). Aceasta este afirmația Vechiului Testament. Ajungeți la cartea Faptelor și nu puteți să continuați cititul ca și când ați citi o carte sau o istorisire, o narațiune, fără a intra în atmostera de-acolo, în duhul cu care a fost scrisă și care încă plutește deasupra ei, fără a vă gândi și simți cum au decurs lucrurile de la început! Nu puteți să nu simțiți că în capitolul 1 - iar pe vremea când Luca a scris cartea, ea nu avea capitole, era o întreagă naraține care trecea de la o etapă la alta - a existat o pauză, o pauză plină de semnificație. Exista o stare de tensiune, urma să se întâmple. Cred că dacă erați alături de cei 120 simțeați și voi același lucru. Vă simțeați ca într-o paranteză, într-o pauză. Ne-am fi ținut și noi răsuflarea, căci urma să se întâmple ceva. Așa cum spunem noi: ceva plutește în aer! Amintiți-vă că doar din cartea Faptelor aflăm despre cele 40 de zile de după înviere. Deși Luca a scris Evanghelia și ne-a prezentat înălțarea Domnului, el nu a pomenit nimic despre cele 40 de zile plus cele zece. Dar când a scris Faptele el a adăugat acest lucru. O perioadă de timp între două perioade de timp! O paranteză. Dar totuși o așteptare nădăjduită, o emoție profundă, un simțământ că urma să se întâmple ceva! Suntem siguri că aceeași stare exista și în Vechiul Testament când Duhul Se mișca pe deasupra acelui haos. Acolo, nu era doar o nebuloasă, exista desigur tensiune, da, dar urma să se întâmple ceva pozitiv! Dacă atunci s-a întâmplat așa sau nu, acum în Ierusalim, nu se punea la îndoială acea așteptare. Ce așteptare! Ce așteptare! Acea întârziere poruncită de Domnul în Ierusalim - avea și un element pozitiv. Știți și voi că atunci când așteptați, dacă vi s-a spus că urmează să se întâmple ceva, poate chiar mergeți pe afară la cumpărături. Puteți chiar să vă plimbați în vreme ce așteptați. Pur și simplu sunteți în așteptare. Și între timp vă umpleți timpul cu ceva. Dar ei nu făceau așa! Aici era o ezitare de a face ceva! Se spune că toți erau laolată, erau împreună, călăuziți de ce urma să aibă loc. ”Duhul care Se mișca” a creat acea stare de suspans, poate chiar tensiune. Observați din nou corespondenta Vechiului Testament din prima creație materială, ”Duhul Se mișca pe deasupra haosului”, a neorânduielii. Iertați-mă că formulez astfel, prefer cuvântul neorânduială în locul dezordinii. Ce neorânduială! Priviți la acele clipe după ce Domnul Isus este răstignit, după ce moare. Ce stare de haos! Toată armonia se pierduse, totul se năruise. Nimeni nu știa ce să facă, unde să meargă, cum să se comporte. Nu exista un model, un plan, ce incapacitate de a face ceva! Fiecare era călăuzit de marea întrebare: ”Ce înseamnă toate astea? Unde ne conduc aceste evenimente?” Cu adevărat, mintea și inima lor erau cuprinse de haos. Puteți vedea că toți se aflau în aceeași stare. Nu exista ordine, nu exista un sistem după care să te ghidezi, nu exista siguranță, convingere, încredere; toți erau pierduți și nu știau ce să facă! Și Duhul a trebuit să Se miște pe deasupra tuturor acestor lucruri! Așa s-a întâmplat și în cazul acestei creații noi care urma să ia naștere!

Mă întreb ce s-a întâmplat în timpul acelei pauze de cincizeci de zile? Desigur, în Vechiul Testament avem câteva indicații simbolice – aducerea din primele roade lui Dumnezeu, înainte de recoltă. Da, ni se spune acest lucru. Dar nu mai este și altceva acolo? Nădăjduiesc că aceasta nu este doar imaginație; cred că există un verset pentru această afirmație. Știți afirmația autorului scrisorii către Evrei despre Domnul Isus. Scrisoarea vorbește despre El, în special la început, vorbește despre Fiul – Fiul. Și pentru că a gustat moartea și a fost făcut desăvârșit prin suferință, a fost încununat cu slavă și cinste (Evrei 2: 9-10). Iată afirmația: ”Pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2). Pe El L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor. Acea alegere probabil a fost făcută înainte de prima creație, dar se pare că s-a întâmplat cam așa: înainte ca Dumnezeu să-Și înceapă activitatea creaționistă din prima creație, înainte să se petreacă cele scrise în primele capitole ale primei cărți a Bibliei, El L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor pe Fiul Său. Apoi, ”şi prin care a făcut şi veacurile”. Creația cerea și pretindea ca Fiul să-Și ocupe locul divin stabilit. Nimic nu se putea face până acest lucru nu se întâmpla. El era moștenitorul. Apoi a venit uzurpatorul și a furat moștenirea. Dar prin Cruce, Fiul a izgonit uzurpatorul și a recuperat moștenirea. Iar acum Și-a ocupat locul – locul hotărât divin – moștenitor al tuturor lucrurilor. Și de acolo, Duhul lui Dumnezeu începe să pregătească pentru El o creație nouă în Isus Cristos.

Ce s-a întâmplat în special în timpul celor zece zile? Există indicații că și în timpul celor 40 de zile, El S-a înfățișat înaintea Tatălui. Nu ne vom concentra asupra acestui lucru. În timpul celor zece zile după plecarea Sa, El Și-a ocupat locul stabilit din veșnicie. Locul Lui era la dreapta lui Dumnezeu – moștenitorul tuturor lucrurilor. Cred că acest lucru ne învață Cuvântul foarte clar. Iată ce se întâmpla. Iar când El este la locul Lui ca și moștenitor al întregului univers creat, Duhul începe creația nouă în Cristos Isus. Restul cărții ne arată cum Duhul acordă Fiului toate drepturile pe care le are în acest univers. Moștenitorul tuturor lucrurilor! Din veșnicie, prin răscumpărare, acum întronat pentru totdeauna. Vom avea mai multe de spus în privința acestui lucru mai târziu.

Dar observați, de îndată ce Fiul, moștenitorul, Își ocupă locul, acolo unde L-a văzut Ștefan, Fiul Omului - minunat lucru, aceasta este singura dată în Noul Testament când Isus a folosit acel titlu - Fiul Omului, stând la dreapta lui Dumnezeu; unde Pavel L-a văzut stând la dreapta măririi în ceruri - când El este acolo, moștenitorul la locul Lui, starea de tensiune i-a sfârșit. Parantezele sunt spulberate. Duhul vine. Și cum trebuie să se fi terminat suspansul atunci! Ce tensiune nimicitoare! E ca și cum tot Universul a spus: ”Asta am așteptat atâta vreme!” Când spunem acest lucru, ce tumul de versete ne înundă! Promisiunea Tatălui! (Fapte 1:4) Promisiunea făcută lui Avraam (Fapte 7: 5,17), promisiunea făcută lui David (Fapte 13:23), toate împlinite în ziua Rusaliilor. Promisiunea era promisiunea Duhului! Promisiunea făcută lui Avraam era ca noi să primim Duhul,”ca promisiunea... să vină peste Neamuri” (Gal.3:14). Când El este prezent, suspansul ia sfârșit.

Fratele ne-a spus câte ceva despre acest lucru ieri după-amiază. Este adevărat în experiența spirituală. Viața voastră, viața mea poate se află într-o stare de tensiune. Domnul poate are planuri cu noi, El poate dorește, poate este pregătit să lucreze în noi, dar dacă Fiul nu ocupă locul care I Se cuvine totul se află într-o stare de tensiune. O, cât de mult depinde dacă Isus este Domn absolut al vieților noastre! El este ”Mântuitor”, da! Dar asta e ceea ce noi primim. Suntem chiar fericiți că El este Mântuitor căci acest lucru ne privește pe noi. ”Domn” înseamnă că El primește ceva. Acest lucru nu este întotdeauna plăcut! Ați observat că această carte este cartea Domniei absolute a lui Isus Cristos? Atunci când oamenii mergeau înaintea Lui, când Îl proclamau Domn pe Isus Cristos se întâmpla ceva. Lucrurile se schimbau. Dragi prieteni, acesta este un principiu al vieții spirituale – al vieții spirituale individuale. Domnia lui Isus Cristos este cheia care aduce atâta eliberare - atâta eliberare! Și ceea ce este adevărat în privința vieții personale este adevărat și în privința unui grup colectiv al copiiilor Domnului, oriunde ar fi. Un grup ca întreg, fără ca cineva să iasă în evidență, să se împotrivească, să se răzvrătească, să acționeze contrar – acolo unde Isus este Domn absolut în mijlocul unui grup de oameni, acolo veți găsi eliberarea! Dar acolo unde nu este așa, există stare de tensiune. Da, starea de tensiune persistă! Domnul nu poate avea calea Lui, nu poate înainta. El este legat de această stare. El este Duhul – Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Cristos. Iar Duhul este legat de Domnia lui Isus Cristos. El este predat acelei Domnii și nu Se va depărta de ea. Iar El va trebui să spună: ”Da, la șapte puncte ai recunoscut și acceptat Domnia Lui, dar la trei puncte nu”. ”La nouă puncte o accepți, dar la un punct nu o accepți.”

Mulți dintre voi, dacă nu l-ați cunoscut, ați auzit de el, vorbesc despre Dr. F.B. Meyer - fără-ndoială un om folosit de Dumnezeu în mod extraordinar. Iar cei care l-am cunoscut personal, cunoșteau parfumul lui Cristos din viața lui. Știți voi cum a ajuns el să aibă o viață atât de parfumată și să fie un slujitor atât de folosit de Dumnezeu? El înșuși vorbește de viața lui; într-adevăr nu era niciodată obosit să povestească despre viața lui, să depună mărturia lui personală. Este bine cunoscută, eu l-am auzit personal. Spunea: ”Până la un moment dat în viața mea, ca și slujitor, eram foarte arzător, eram foarte sincer. Mă predasem cu totul vestirii Cuvântului și slujirii pentru Dumnezeu. Și pot spune că am fost foarte mult binecuvântat. Dar știam că nu era totul în regulă. Știam că în inima mea era ceva ce stătea în calea a ce simțeam că trebuie să fie plinătatea Duhului. Tânjeam după plinătatea Duhului, mă rugam pentru plinătatea Duhului. Iar această sete și tânjire m-a dus treptat din ce în ce mai jos, până într-o zi când m-am aruncat la picioarele Stăpânului și am spus: ”Doamne, îți dau Ție cheile vieții mele, le pun în mâna Ta.” El povestește mai departe: ”Domnul S-a uitat la șiragul de chei și a spus: ”Mai lipsește una. Da, mai lipsește una.” El a spus: ”Credeam că voi scăpa ușor cu Domnul; credeam că voi ieși la liman. Știam și eu de cheia din viața mea despre care era vorba, pe care nu o inclusesem, pe care o păstrasem, o luasem din șiragul de chei și o reținusem. Știa și El acest lucru. Domnul a spus: ”Nu vom înainta până nu aduci și acea cheie. Toate acestea – un mănunchi numeros de chei; toate aceste lucruri care le faci pentru Mine, pe care le vei face pentru Mine, da – dar... totul stagnează datorită unui singur lucru. Nu vom ajunge la capăt până nu există o predare totală.” S-a întâmplat ca eu să știu despre ce cheie era vorba. Nu o voi menționa, deoarece poate nu este și cheia voastră. Și doar vom devia de la subiect. Veți spune: ”O, ei bine, dar eu nu mă confrunt cu așa ceva.” A, dar poate fi altceva!! Meyer a cedat! S-a prăbușit acolo și a spus: ”Doamne, uite-o aici, ia-o. Ți-o dau. Nu mai am nici o rezervă.” În acea zi, binecuvântarea a trecut pragul vieții lui și ce binecuvântare a fost aceea! Căci el a prins forțe noi timp de douăzeci de ani! Douăzeci de ani – și unii dintre noi am văzut schimbarea extraordinară care a avut loc în acel moment și rodnicia care a urmat.

Nu vreau să mă concentrez doar asupra unei experiențe de genul acesta. Pur și simplu mă concentrez asupra principiului creației vechi și creației noi. El este moștenitorul tuturor lucrurilor - nu al nouă zecimilor, ci al tuturor lucrurilor – El ocupă locul ca moștenitor. Pe care L-a pus moștenitor nu doar al acestui lucru sau al celuilalt, al câtorva lucruri sau mai multor lucruri sau majoritatea lucrurilor – ci al tuturor lucrurilor. Când acest lucru se întâmplă, Duhul merge mai departe așa cum a făcut atunci. Isus era Domn. Și nu vreau să detaliez prea mult, dar dacă veți privi îndeaproape, veți vedea că această problemă avea două laturi. Pe de o parte era vorba de ce se întâmplase în cer, la înălțarea și încununarea lui Isus ca Domn. Pe de altă parte se petrecuseră destule lucruri în mijlocul acelor oameni – cei 120, chiar între cei 12 - lucruri la care nu erau dispuși să renunțe. Unii spuseseră: ”Doamne, iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?" (Mat.19:27). Noi ce vom câștiga? Cu ce ne vom alege? Se întrebau cine va fi cel mai mare în împărăție. Observați, ei se certau pentru astfel de lucruri. Existau gelozii și invidii. Și totul se reducea la interese personale, nu-i așa? Interese personale - chiar și în Împărăția lui Dumnezeu. Domnia lui Isus trebuia să pătrundă în toate aspectele. Când aceasta a fost stabilită, Duhul a continuat.

Dacă ne-am ocupa de o altă trăsătură în această dimineață – este evident că nu vom termina, căci am avea de-a face cu un univers și ne va trebui mai mult de-o oră – dar trăsătura următoare, cea de-a treia din această creație este ceea ce am putea numi Ordinul divin - Ordinul divin. ”Și Dumnezeu a spus: Să fie lumină! Și a fost lumină” (Gen.1:3). Acela a fost punctul de plecare din creația veche, materială – o adevărată activitate aici jos. Când lucrurile sunt la locul lor în prezența lui Dumnezeu, când Fiul ocupă locul care I Se cuvine, la vremea hotărâtă de El, aici jos, lucrurile încep să se schimbe. Și a existat acest Ordin divin. Și Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină! Și a fost lumină!”

Putem lăsa Vechiul Testament și să privim analogia lui din cartea Faptelor. Fără-ndoială că ziua Rusaliilor a fost ziua revelației, a unei iluminări extraordinare. ”Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece şi le-a zis: "Bărbaţi Iudei ... să ştiţi lucrul acesta” (Fapte 2:14). Aceea era o mișcare nouă pentru Petru. ”Să ştiţi lucrul acesta”. Această zi este începutul unei revelații noi. Și apoi parcurgeți tot discursul lui – ce discurs! Câtă revelație cuprinde! El începe cu Vechiul Testament. Dacă Petru ar fi văzut toate acestea înainte de Calvar, el nu s-ar fi lepădat niciodată de Domnul său. Dar revelația l-a străpuns acum, iar el începe să folosească Vechiul Testament într-un mod cu totul nou. Cartea a devenit vie și plină de lumină. ”Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel” (Fapte 2:15-16). Iată ce era! Era ceva nou și pentru Petru! El îl știa acum pe Ioel, chiar dacă nu-l văzuse niciodată. Apoi continuă cu David. Ce mare spațiu alocă lui David în discursul său! Ce a spus David și ce i-a spus Domnul lui David, toate converg spre învierea Domnului Isus. David spune: ”Nu vei lăsa sufletul Meu în Șeol, nici nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea” (Ps. 16:10). Iar Petru a spus: ”Toate acestea s-au împlinit astăzi sub ochii voștri!” Biblia a devenit vie și plină de lumină! Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină!” Duhul revelației s-a revărsat. Ochii lui au fost deschiși. Și cât de adânci erau lucrurile pe care le-a spus în Ierusalim! ”După sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu” (Fapte 2:22-23). ”O, Petru - Petru! Tu te-ai lepădat de Domnul Isus pentru că ți-a fost frică că vei da de necaz. Petru, chiar tu vorbești? Toate acestea care ți-au produs o spaimă cumplită; tu, care ai făcut tot posibilul să nu fi implicat în acea situație, tu ești cel care vorbește acum? Ce s-a întâmplat a fost după planul hotărât și dinainte cunoscut de Dumnezeu? Deci, totul fusese stabilit cu mult, mult timp înainte în planurile lui Dumnezeu?” Da, cu adevărat, aceasta fusese ziua când lumina a străpuns noua creație.

Prieteni, acestea nu sunt doar cuvinte, credeți-mă nu sunt doar cuvinte - acest principiu este adevărat – da, este adevărat! Există așa ceva: Biblia poate ajunge o carte vie, o carte care a fost închisă cândva, dar acum ajunge vie. Și pentru că fusese închisă, nu putea călăuzi niciodată pe cineva, nu putea mântui, nu avea importanță. Dar ceva s-a întâmplat! Ceva s-a întâmplat! Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină!” Iar Biblia ajunge o carte nouă. Noi spunem: un cer deschis! Este vie! Trăiește! Vorbește! Multe lucruri încă nu le înțelegem, dar ea este vie, iar înțelegerea crește. Există viață. Cred că dacă veți citi din nou acest discurs al lui Petru, și nu doar acest discurs, veți vedea lumina pe care a primit-o acest om din Biblie. Este pur și simplu minunat – de-a dreptul minunat! Acela este Duhul care Se mișca, moștenitorul care a ocupat locul care I Se cuvenea, ordinul divin: ”Să fie lumină. Și a fost lumină.” Care au fost efectele? Primul efect, în sensul venirii Duhului Sfânt în ziua Rusaliilor - ca să încep cu cei 120 și apoi să extind – a fost că a schimbat starea lor lăuntrică de nesiguranță și haos într-o stare nădăjduită. Apoi a schimbat toată dezordinea sau neorânduiala, haosul situațiilor în care trăiau într-o stare măreață, dându-le un scop și un plan măreț. Iată acum ce armonie! Toți sunt o familie. Poate voi zăbovi mai mult asupra acestui lucru cu altă ocazie. Dar ei nu mai sunt fragmente împrăștiate ici și colo. Nu sunt doar niște indivizi strânși în camera de sus. Sunt strânși de puterea Duhului, care îi face una lăuntric. Și cum se realizează acest lucru? Prin Duhul ei au ajuns să dețină această conștiență: ”Ne aflăm într-o mișcare puternică a lui Dumnezeu, într-o mișcare măreață a Lui, în planul Lui măreț. Acum totul are rost în viață. Lucrurile au un înțeles. Foarte simplu, dar iată care este cheia. Nu ajungeți nicăieri până nu dețineți acest simțământ – acest sens puternic că sunteți chemați cu un scop anume. Și nu aveți acel simțământ până ce Duhul Sfânt nu intră în voi. Și Duhul Sfânt nu intră niciodată în voi până ce Isus Cristos nu devine Domn în viețile voastre! Aceasta este secvența lucrurilor. Avem simțământul că am scăpat de orice stare de decădere și dezintegrare, de deșertăciune și pustietate; am dat de ceva cu totul măreț!

O, fie ca fiecare viață și fiecare viață tânără de aici să ajungă sub efectul extraordinar al Duhului Sfânt; pentru ca să fiți călăuziți de simțământul că Dumnezeu v-a chemat cu un scop anume, a pus mâna pe voi pentru a face ceva cu voi; lucrurile au căpătat un sens aparte; vă aflați sub acțiunea și în planul lui Dumnezeu. Ați înțeles? Este un lucru ce ține de începutul vieții de credință când Isus devine Domn al vieților noastre. Este un lucru ce ține de începutul vieții noastre de credință când Duhul Sfânt ia în stăpânire ființele noastre - are un scop și un plan cu noi. Apoi urmează ordinea în viața noastră – observați? merg pe traseul Vechiului Testament - în locul haosului de odinioară, a început să iasă la iveală ordinea plină de semnificație. Ce ordine minunată, ce ordine frumoasă! Ceea ce profetul numește ”legile cerurilor şi ale pământului” (Ier. 33:25). Ce ordine frumoasă a tuturor lucrurilor, nu-i așa? O creație în ordine! Și când există ordine, întotdeauna există și creștere. Ordinea și creșterea merg împreună. Știm că dezordinea este un lucru care paralizează. Dezordinea – nu doar că nu produce creștere, ci înseamnă o creștere și mai mare a dezordinii, a confuziei și a regretelor. Dar ordinea Divină produce dezvoltare minunată: înmulțire. Așa a fost în creația naturală. Așa este și în creația spirituală. Priviți la Fapte. Nu ați terminat așa-zisul capitol doi până nu descoperiți că ”Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.” (Fapte 2:42). Ce ordine minunată a fost introdusă! Și ea merge mai departe. Crește! Crește! Așa se întâmplă sub egida Duhului Sfânt: rodnicie și înmulțire. Cu siguranță acestea sunt caracteristici ale cărții Faptelor, nu-i așa? Rodnicia și înmulțirea spontană. În această carte, ne izbește absența atâtor lucruri pe care omul le crede necesare pentru obținerea rezultatelor și a roadei înnointe. Aici nu sunt menționate campanii organizate, nici structuri amenajate, nici comitete și nici comisii. Nu se menționează așa ceva. Pur și simplu s-a întâmplat! S-a întâmplat! Roadă și înmulțire spontană! Foarte frumos, foarte simplu și deloc scump în termeni materiali. Ce cheltuială extraordinară există astăzi cu rezultate atât de mici. Dar iată că se poate. O, de ar exista o astfel de reabilitare. Va trebui să ne rugăm din nou, cu toată convingerea în privința acestei probleme și să căutăm de la Domnul – fie că aceasta este o doctrină corectă sau nu, nu știu și nici nu-mi pasă – dar să căutăm de la Domnul un ordin nou din cer; o acțiune nouă a lui Dumnezeu pentru a duce această creație nouă pe temelia și terenul pe care s-a aflat la început și să fie posibil și pentru noi să spunem sincer, cu adevărat: ”Cum a fost atunci, așa este și acum și așa va fi îtotdeauna.”


[ Capitolul anterior ] [ Cuprins ] [ Următorul capitol ]