Duhul Sfânt și criza de la Rusalii
de
T. Austin-Sparks
Partea 6
Continuăm ocupația noastră cu criza de la Rusalii și semnificația Duhului Sfânt. Am văzut că pentru creația materială, cartea Geneza a Vechiului Testament reprezintă cartea începuturilor, a diferitelor începuturi; la fel este și cartea Faptelor a Noului Testament pentru Creația Nouă în Isus Cristos. În prima, principiile spirituale sunt învăluite într-o manieră și valoare pământească. În cea de-a doua, principiile sunt expuse direct. Aici vedem principiile tuturor lucrărilor lui Dumnezeu și dezvăluirea planului Său. În principiu, Creația Nouă urmează traiectoria creației vechi, pas cu pas, etapă cu etapă.
În această dimineață am analizat trei acțiuni din vechime, care sunt ilustrate și reprezentate în Noua Creație, în Cristos.
Am început în această dimineață cu primele cuvinte: ”La început Dumnezeu” (Gen.1:1) și am petrecut ceva timp cu însemnătatea acestor cuvinte în cartea Faptelor. Cartea Faptelor este o intervenție nouă a lui Dumnezeu din istoria acestei lumi. Și ce vedem acolo? Lupta cu Dumnezeu! Nu doar pe tărâmul material, pe tărâmul simbolic, al reprezentărilor, al ilustrațiilor, ci în realitatea spirituală, prin puterea Duhului Sfânt. Accentul nostru în acest sens s-a pus pe venirea Duhului Sfânt, prezența Duhului Sfânt, semnificația Rusaliilor, aducerea unei identități cu Dumnezeu în această lume noi și mărețe. Iar aceasta nu este doar o afirmație adevărată, ci un test al vieții. Un test care arată individual și colectiv, local și universal că noi beneficiem de valoarea venirii Duhului Sfânt - acesta este impactul, consemnarea, rezultatul, influența prezenței lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este cu noi. Așa s-a întâmplat în cea de-a doua Geneză. Oamenii credeau că au de-a face cu oameni, așa că i-au aruncat în închisoare, i-au martirizat, i-au persecutat. Ei credeau că au de-a face cu o mișcare, o religie, un sistem, o sectă nouă; i-au tratat cum le-a plăcut. Au ajuns să se lupte cu Dumnezeu și au descoperit, cum spusese Gamaliel, că nu se luptau cu oamenii, nu se luptau cu un sistem al adevărului, ci se luptau cu Însuși Dumnezeu. (Fapte 5:34-39). Așadar, prima semnificație a Creației Noi în Cristos este: Dumnezeu este prezent, nu sub forma ritualurilor, nici prin slujitorii Lui ca și în Vechiul Testament, ci El este prezent în mod personal, realmente! Dumnezeu este aici. Avem de-a face cu Dumnezeu. Dar de asemenea, trebuie să ne bucurăm de El. Ambele sunt adevărate. Acesta este primul lucru în ambele creații: ”La început Dumnezeu.”
Cel de-al doilea lucru pe care l-am observat și la care am privit a fost: Duhul care Se mișca. ”Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.” (Gen.1:2). Am arătat că aceea nu era o mișcare abstractă, nedefinită, ci avea un scop anume, anticipa ceva, atrăgea atenția că ceva trebuia să se întâmple. Ceva trebuia să se întâmple cu acea situație. Dumnezeu nu a intenționat așa ceva. Acea stare a lucrurilor era contrară gândirii lui Dumnezeu. Iar Duhul Se mișca pe deasupra apelor, acționând, zguduind tot ce nu Îl putea vreodată mulțumi pe Dumnezeu. Ajungem la cartea Faptelor. La sfârșitul celor 40 de zile se află o perioadă de 10 zile – poate pare scurtă – dar această perioadă este asemenea unei paranteze. Atmosfera era plină de așteptare. Ceva urma să se întâmple! Ceva trebuia să se întâmple! Cu toții sunt în așteptare. Nu era genul de așteptare când urmează să se întâmple ceva și noi mergem la plimbare, ci ei așteptau concentrați, vigilenți. Duhul Se mișca. Cu siguranță avea să se întâmple ceva!
Apoi, am continuat cu al treilea lucru: ordinul divin. ”Și Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină.” Și a fost lumină.” (Gen.1:3). Trecând la cartea Faptelor, am văzut că odată cu venirea zilei Rusaliilor și a Duhului Sfânt întunericul a fost spulberat; chiar întunericul din mințile celor prezenți. Căci într-adevăr ei bâjbâiau în întuneric, în necunoscut, în dezorientare, întrebându-se care era însemnătatea acelor evenimente: răstignirea, moartea și învierea. Totul era atât de ciudat! Era nevoie de o explicație, o explicație puternică. Trebuiau să intre în posesia realității celor întâmplate. Și iată-i acolo, apoi Duhul Se revarsă! Primul lucru care s-a întâmplat a fost că Biblia s-a revărsat în viața lor cu o lumină nouă. Petru stă în picioare alături de cei unsprezece și vorbește din Biblie. Pentru el, ea era o carte nouă. Nu văzuse nimic înainte, dacă ar fi văzut semnificația crucii – că toate s-au întâmplat ”după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu” nu s-ar fi comportat niciodată așa cum s-a comportat. Acum el rostește aceste lucruri. El s-a atins de Crucea care fusese ascunsă și pe care nu o înțelesese niciodată. El nu s-ar fi putut lepăda niciodată de Domnul său dacă ar fi văzut și dacă ar fi înțeles acest lucru. Așadar, el începe cu Ioel, cu David și prin acel discurs minunat, deschide Scripturile, așa cum Domnul le-a deschis ucenicilor Lui. Acum, el face la fel, sub razele luminii noi care s-a revărsat. Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină!” Și a fost lumină! Desigur, aceste cuvinte au o însemnătate mult mai mare decât putem noi repeta acum. Acum doar punctez cele discutate.
În această dup-amiază ajungem la a patra acțiune din această mișcare paralelă. Cea de-a patra realitate era despărțirea cerului de pământ. Aceasta a fost una din primele acțiuni ale lui Dumnezeu. Cerul și pământul își pierduseră distinctivitatea. Erau amestecate într-un mare haos. Nu mai puteai spune care era cerul și care era pământul. Cerul coborâse și învăluise pământul. Pământul devenise întunecat. Totul era o confuzie de nedescris! Și Domnul a spus: ”Trebuie să le despărțim. Trebuie să definim clar cele două tărâmuri. Trebuie să le așezăm pe fiecare la locul lui. Ce aparține cerului trebuie pus la locul lui, iar ce aparține pământului trebuie pus la locul lui. Între cele două, trebuie să existe bolta cerească, un tărâm sau o sferă despărțitoare. O separare între cer și pământ.” Trecem la cartea Faptelor, în Noul Testament. Aș vrea doar să spun – pentru a avea o gândire clară asupra acestei paralele – că cele patru Evanghelii care sunt legate în volumul Noului Testament, înaintea Faptelor, nu au fost scrise înaintea Faptelor. Esența este că în Evanghelii avem suficiente dovezi care ilustrează în lumina Domnului Isus lucrarea spirituală din cartea Faptelor. Veți vedea imediat acest lucru, cel puțin un anumit aspect. Așadar, o dată cu această mișcare, cu această acțiune de clarificare a lui Dumnezeu, se deschide ușa pentru toată învățătura pe care o avem în Noul Testament cu privire la diferența dintre ceresc și pământesc; dacă vă place, diferența dintre gândirea firească și cea spirituală. Și voi, dragii mei prieteni, sunt foarte sigur, că vă dați seama într-o anumită măsură, de multele, multele necazuri care au urmat datorită lipsei de separare dintre cele două, de lipsa punerii fiecărui lucru la locul lui, de cunoașterea tărâmurilor diferite. În legile, rânduiala și hotărârea lui Dumnezeu trebuie să existe o boltă cerească sau o întindere între cer și pământ. Până nu se face delimitare, există confuzie. Da, este încă confuzie! Incapacitatea de a distinge lucrurile, desigur, aceasta este confuzie! Iată că incapacitatea de a distinge și de a deosebi este cauza necazurilor și greutăților aproape fără număr.
Un exemplu măreț se află în Evanghelia lui Ioan capitolul trei, o ilustrație minunată a acestui lucru: Nicodim. Nicodim! Care a fost rezumatul discuției lui cu Domnul? Cum s-a încheiat totul? Care a fost verdictul pe care Domnul l-a dat lui Nicodim? ”Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?” (Ioan 3:12). Acesta este rezumatul discuției! Iată aici un om cu o mare înțelegere, cu o educație înaltă, cu o mare influență pe pământ, chiar și religioasă, un om care cunoaște Biblia, Vechiul Testament, îl știe foarte bine, care era pus la punct cu toate mișcările religioase ale istoriei, în special cu istoria poporului său, Israel. Un om care este un reprezentant absolut al lumii religioase, dar care bâjbâie în întuneric, împiedicat de umbre, stingherit, bâjbâind după ceva, asemenea unui orb. Când Isus îi vorbește despre nașterea de sus, ca nevoie fundamentală pentru începutul înțelegerii lucrurilor cerești, El îi spune de fapt: ”Acestea sunt două tărâmuri și tu, Nicodim, le-ai încurcat! Te-ai încurcat de tot, ești complet confuz. Ești în întuneric. Nicodim, până nu ia naștere în tine ceva din cer, o naștere din nou - ”Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6) – până nu Se naște în tine Duhul, nu vei avea nici cea mai mică sclipire sau scânteie a lucrurilor cerești.” Iată un exemplu. Desigur, mai sunt și altele.
Când ajungeți la cartea Faptelor le găsiți. Rând pe rând, vedem oameni care cunoșteau foarte bine, care moșteniseră rânduiala și învățătura veche, oameni care fuseseră educați complet în vechea rânduială și învățătură dar care erau în întuneric absolut! Eunucul etiopian călătorea spre Ierusalim la templu, chiar la sediul central al acestei rânduieli, învățături; fiind cum bine vedem, un căutător, da, un căutător. Un om în căutarea unui lucru. Apoi părăsește Ierusalimul și se întoarce negăsind ceea ce căutase. Un om încă în întuneric!
Dar Duhul intră în acțiune. Aici este esența. Duhul Sfânt este în mișcare. ”Duhul a zis lui Filip: "Du-te, şi ajunge carul acesta!" (Fapte 8:29). Observați ce se întâmplă. Omul citea din prorociile lui Isaia, capitolul 53. El avea Bibia. Noi am spune: el avea esența lucrurilor în ce privește slova. Și Filip prin Duhul spune: ”Înțelegi tu ce citești?” (Fapte 8:30). Iată esența. Este o mare diferență între citirea Bibliei și înțelegerea ei în lumina Duhului Sfânt. Sunt două lucruri diferite, două lumi diferite. Puteți citi Biblia și să vă aflați într-o lume și apoi, să o citiți din nou și să vă aflați într-o lume cu totul diferită. Bietul om, în întuneric, spune: ”Cum aș putea, dacă nu mă învață cineva?” Folosindu-se de același pasaj, Filip ”i-L vestește pe Isus” (Fapte 8:31,35). Și Duhul Sfânt intră și crează separarea, pune lucrurile la locul lor, aduce această revelație minunată. Filip trebuie să fi petrecut destul timp asupra lui Isaia 53. Mă îndoiesc că ați auzit vreodată o predică despre botezul credincioșilor bazată pe Isaia 53. Filip a făcut acest lucru în mod evident, căci omul a spus cu atâta spontaneitate, fără nici o referință la narațiunea despre botez: ”Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip în mod evident l-a instruit că Cel din Isaia 53 murise pentru el, reprezentându-l în moarte, îngropăciune și judecata lui Dumnezeu. Trebuie să fi discutat cu el vreme îndelungată. Și omul, în mod evident, deși nu se spune, trebuie să fi spus: ”O, văd! Văd! Cât de confuz am fost în privința acestui lucru. În ce ceață m-am aflat! Acum văd; cât de clar văd! Lucrurile cerești au devenit reale pentru mine.” Lucrurile cerului îi erau clare.
Înțelegeți voi ce urmăresc zăbovind atât de mult asupra acestor explicații? Starea lui Nicodim sau a eunucului sau oricui altcuiva poate fi un exemplu remarcabil, Saul din Tars este un alt exemplu. Dacă vreum om a cunoscut latura pământească a lucrurilor religioase, el cu adevărat a cunoscut-o. Și el este un om în întuneric, nu-i așa? Dar după aceea, el spunea lucruri care arătau foarte clar că, până când cerul nu l-a străpuns, el a rămas în întuneric. El a spus: ”I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L reveleze pe Fiul Său în mine” (Gal. 1:15,16). I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L reveleze pe Fiul Său în mine! Acesta este un alt mod de a spune: ”Când Dumnezeu m-a străpuns, când Cristos m-a străpuns, El a așezat lucrurile la locul lor și mi-a arătat că toate aceste lucruri – totul – era de fapt cunoștință pământească. Poate fi religioasă; dar este pământească. Era pur și simplu capacitatea mea naturală de a mânui și vesti Cuvântul lui Dumnezeu și ce confuzie am produs.” Dar acum, naturalul și spiritualul sunt despărțite, sunt puse la locul lor și ce diferență extraordinară se produce! Una este lipsită de viață, cealaltă este vie.
Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că semnul spiritualității adevărate - al unei vieți călăuzite de Duhul Sfânt - este capacitatea discernerii între lucrurile care sunt pământești, ale omului și lucrurile care sunt cerești, ale lui Dumnezeu. Și spunând acestea, dragi prieteni, am spus un lucru important – dacă pot spune astfel - un lucru cu mult mai important decât puteți recunoaște, căci tocmai aici începe necazul. Ascultați! Există o diferență mare între creștinii de aici, așa cum există o mare diferență între necreștini și creștini. Astăzi, creștinismul este împărțit în mare parte între cei care se numesc liberali și conservatori, moderniști și fundamentaliști. Ei susțin că se află la poluri opuse. Poate că așa este. Dar ceea ce vreau să spun este că există o mare diferență între creștinii evanghelici sau fundamentaliști și oamenii spirituali. Chiar dacă credeți în dumnezeirea lui Cristos, în nașterea Lui dintr-o fecioară, în moartea Lui ispășitoare, în învierea Lui în trup, în cea de-a doua venire a Lui, în inspirația Scripturilor și așa mai departe, asta nu vă face bărbați spirituali sau femei spirituale. Puteți deține toate aceste lucruri și să fiți persoanele cele mai lipsite de spiritualitate în viață și în comportament. Da, puteți fi - să folosim termenul – cei mai înverșunați fundamentaliști și cu toate astea, să fiți barbații sau femeile cele mai lipsite de spiritualitate și sfințenie. Există o mare separare între pământesc și ceresc. Și unul dintre lucrurile care caracterizează persoana spirituală este capacitatea de a discerne lucrurile care diferă. Aceasta este expresia lui Pavel, nu-i așa? ”Ca să deosebiţi” (Fil. 1:10). Și prima lui scrisoare către Corinteni se bazează pe acest lucru. Ce haos! Ce încurcătură era în Corint. Ce confuzie, ce contradicție, ce nepricepere, ce slăbiciune, ce rușine, căci gândirea naturală intrase în biserică, pusese stăpânire pe lucrurile spirituale și le coborâse la nivel pământesc. Metoda apostolului este de a introduce crucea pentru a separa între gândirea naturală și cea spirituală. El spune: ”Omul duhovnicesc discerne toate lucrurile” (1 Cor. 2:15). Ați înțeles? Iată ce s-a petrecut cu acești oameni în ziua Rusaliilor. Ei erau foarte pământești, deși erau foarte devotați din punct de vedere religios. Dar Duhul Sfânt a despărțit între suflet și duh, între pământesc și ceresc, între natural și spiritual. Și dacă veți lua acest lucru ca și cheie, veți găsi atât de mult în Noul Testament. Domnul Isus a folosit metoda pildelor datorită acestui lucru. El le-a spus ucenicilor: ”Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor, iar lor nu le-a fost dat” (Matei 13:11). Discernământ, înțelegere, deosebire lăuntrică – o nouă facultate: revărsarea Duhului Sfânt – pentru a cunoaște cu adevărat ce este ceresc și ce este pământesc. Creștinismul de astăzi este un amestec îngrozitor de lume, lucruri religioase și lucruri creștine. Cele două se suprapun și majoritatea creștinilor nu cunosc diferența.
Observați, principiul măreț enunțat la începutul creației materiale este întărit și prezentat și în sfera spirituală. În dispensațiunea Duhului, sub egida Duhului, sub călăuzirea Duhului, există întotdeauna o deosebire clară, o diferență, o separare între ce este ceresc și ce este pământesc. Și dacă nu există în viața voastră atunci nu aveți mărturie. Vă folosiți doar de numele de creștin. Știți foarte bine că viața voastră nu are nici o influență asupra celor din jurul vostru. Sunteți inofensivi pentru cei din jurul vostru, întocmai cum erau lucrurile înainte ca Dumnezeu să separe cerul și pământul. Poate ce vă spun sună misterios pentru unii dintre voi, în special pentru cei mai tineri. Dar dacă nu înțelegeți, dacă nu ați rămas cu nimic din ce s-a vorbit aici, nu lepădați aceste gânduri ca neavând nici un înțeles. Dacă veți merge mai departe în lumina Duhului, veți învăța – când Duhul va vorbi în inima voastră: ”Iată, aceste cuvinte aparțin unui tărâm de care voi nu aparțineți încă, ca și copii ai lui Dumnezeu. Nu vă legați de ele acum. Le veți înțelege mai târziu.” El va spune de asemenea: ”Iată ce vă trebuie, iată ce vă va ajuta. Iată unde trebuie să mergeți, unde trebuie să fiți, ce trebuie să faceți pentru bunăstarea voastră spirituală.” El va face diferența pentru voi în inima voastră. O, fie ca viețile și bisericile să fie călăuzite de Duhul, să nu existe amestec și confuzie care să zădărnicească adevărata eficiență.
Lucrul următor este realitatea cârmuitoare a așezării omului în poziția lui. Doar o voi menționa. Vă veți aminti că omul a fost terenul și centrul tuturor lucrurilor din creația lui Dumnezeu. La fel este și în Noul Testament. Înainte de a trece la următorul lucru, am ajuns în acest loc: Omul este la locul Lui. Omul la locul Lui este cheia tuturor lucrurilor. Observați, este foarte greu să nu vedem că Omul este la locul Lui în cartea Faptelor. Omul este la locul Lui – acolo este centrul și cheia tuturor lucrurilor. Deocamdată spunem doar atât în această privință.
Urmează adeversarul! Adversarul. Așa cum îi spune numele, el este persoana adversară. Adversar la tot ce este din Dumnezeu. Din Dumnezeu? Da, din Dumnezeu! Adversar luminii, adversar ordinii. Este potrivnic luminii, ordinii! El este dumnezeul confuziei. Potrivnic tuturor lucrurilor, concentrându-și adversitatea împotriva Omului. Este foarte clar acest lucru. Omul este la locul Lui! Duhul Sfânt vine și alcătuiește mai întâi din cei 120 o expresie corporativă a Omului. Cristos reprezentat și exprimat corporativ. Pavel spune astfel: ”Un om nou” (Efes. 2:15). Lupta se dă împotriva Omului din cer și Omului de aici, reprezentat de un grup corporativ. Mișcarea adversarului are în vedere distrugerea! Nimicirea! Ruinarea Creației Noi așa cum a făcut și cu cea Veche! Și ce luptă este aceasta! După cum bine știți, cartea Faptelor este o descriere lungă și bogată a multor aspecte și activități răutăcioase ale adversarului. Este aproape fascinant să urmărești șarpele și mișcările lui: uneori subtil, furișându-se ca un înger de lumină; alteori ucigând cu veninul lui. Dar priviți-l, urmăriți-l! Ajunge până la punctul acesta frumos: ”Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.” (Fapte 2:42). Adversarul spune: ”Voi distruge această unitate. O voi ruina. Voi strica totul.” Și Anania și Safira devin instrumentele lui. Știm și noi istorisirea îngrozitoare a rupturii acelui cerc, acelei părtășii, acelei vieți organice. Ceva a fost calculat ca să producă ruptura, destrămarea și să aducă moartea. Moarte! Moarte! Moartea lovește drept în centru. Și nu vreau să parcurgem din nou cartea – știți și voi ce s-a întâmplat – dar dacă vă gândiți din nou în această lumină și parcurgeți cartea, veți vedea ce a făcut adversarul. Meditând la aceste lucruri, vedeți cum adversarul este la lucru în Creația Nouă pentru a o ruina. Se pare că nimic nu-l poate opri.
Dar ce mai vedem? Ce mai vedem acolo? Observați, așa cum am spus, mai este o luptă: lupta cu Dumnezeu. O, slavă Domnului, dragi prieteni, că în această dispensațiune Dumnezeu Și-a asumat responsabilitatea de a intra în Biserica Lui și de a înfrunta forța răului. Și deși Biserica va simți loviturile, credincioșii vor cunoaște apăsarea acestui conflict spiritual, repercursiunea fiecărui atac violent, Domnul deține controlul asupra situațiilor și problemelor. Sunt ispitit să dau exemple. Cartea este plină de exemple. Prin acel Irod călăuzit și împuternicit satanic, Satan lovește Biserica. Și lovește într-un punct foarte vital al Bisericii, lovește în Petru. Dar cerul este interesat de toate acestea. Irod și cel care l-a inspirat și l-a alimentat trebuie să-L înfrunte pe Dumnezeu. Problema este cu atât mai rea pentru Irod. Dar cartea trece la acțiunea lui Dumnezeu, la lupta lui Satan împotriva lui Dumnezeu, iar El este Cel care face întotdeauna ultima mișcare. Și asta deoarece Dumnezeu este implicat în această problemă a copiiilor Săi. Dumnezeu Și-a asumat responsabilitatea față de Biserica Sa. Iată însemnătatea Rusaliilor! Venirea Duhului înseamnă că Dumnezeu S-a angajat la ceva, vrea să facă ceva. Și El a spus de fapt: ”Aceasta este treaba Mea. Aceasta este lucrarea Mea. Atingeți-vă de ea și vă atingeți de Mine. Luptați împotriva ei și vă luptați împotriva Mea.” Și cine va îndrăzni să spună, oricât de greu ar fi, privind în ansamblu – că confuzia originală, inițială a lui Satan nu a fost sub controlul lui Dumnezeu pentru a aduce ceva mai măreț decât ar fi existat vreodată? Iar acel ”ceva mai măreț” este harul. Harul! Dacă omul nu ar fi căzut niciodată în cursa lui Satan, cuvântul har nu ar fi existat niciodată în dicționar. Vă spun că este greu să spui așa ceva în lumina a tot ce înseamnă harul, a tot ce există și necesită har; cu toate acestea, harul este lucrul cel mai minunat care a fost revelat vreodată omului. El putea veni doar prin confuzia creată de Satan. Acesta este un mod de a pune lucrurile, dar este cheia multor lucruri din această carte a Faptelor. Suferință, da! Satan i-a făcut să sufere. Dar ei au învățat lecții extraordinare, cerești prin suferințele lor. Au crescut în chip minunat din punct de vedere spiritual datorită activităților lui Satan. Iar apostolul, unul din cei menționați în această carte, care este un exemplu concludent al acestui lucru, va scrie mai târziu: ”Dar vreau să știți că lucrurile care mi s-au întâmplat au dus mai degrabă la înaintarea Evangheliei” (Fil. 1:12). Gândiți-vă la cele ce i s-au întâmplat, puteți vedea foarte clar mâna lui Satan la lucru pentru a-l nimici, pentru a-l distruge. Dar toate s-au întâmplat pentru înaintarea Evangheliei. Așadar, Duhul Sfânt este în control!
Următorul lucru a fost împrăștierea lor pretutindeni. Observați, aceasta este o altă acțiune a Duhului. Următorul lucru consemnat în cartea Genezei este: Satan a creat confuzie și a lucrat nefast, dar nu a nimicit planul lui Dumnezeu. A avut loc împrăștierea lor pe tot pământul. Orizontul lor s-a lărgit. Ei pot vedea la depărtări foarte mari. Orizontul lor depășește limitele acelei cetăți, zidurile și gardul ei. Și din acea concentrație a lucrării divine, tot pământul va fi umplut, întregit, îngrijit. Roada va crește, se va înmulți până la marginile pământului. Dacă dintr-un punct de vedere, se vede distrugere, din celălalt punct de vedere se vede deschidere. Când ajungeți la cartea Faptelor puteți vedea acest lucru foarte clar în sfera realității spirituale. În Ierusalim, vedem atacul violent al lui Satan asupra ucenicilor, prin uciderea lui Ștefan. Se pare că veninul lui a fost otrăvitor împotriva lui Ștefan, căci Domnul Isus spusese prin el că ei erau ai tatălui lor, diavolul. ”Voi aveţi de tată pe diavolul. El de la început a fost ucigaş” (Ioan 8:44). Iată-l aici pe diavol, prin ei, copiii lui, arătându-și dușmănia îngrozitoare; el răcnește plin de ură. ”Îi tăia pe inimă, şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.” (Fapte 7: 54, 57). Ce imagine a urii, a răutății. Diavolul era acolo. Arată această imagine o calamitate? O tragedie? Un sfârșit? ”Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au plecat peste tot propovăduind Cuvântul” (Fapte 11:19). Atunci, cei care s-au împrăștiat după moartea lui Ștefan au mers pretutindeni vestind Cuvântul. Ierusalimul? Dărâmat! Dar Ierusalimul s-a răspândit pretutindeni. Pur și simplu este minunat! Este aproape pitoresc! Chiar și apostolii limitau lucrurile. Săracul Iacov propusese legâmântul lui, al jurământului nazarinean, care păstra lucrurile între anumite limite. Ei nu aveau de gând să dărâme zidul Israelului. Dar Duhul Sfânt avea de gând să facă acest lucru! Și l-a precipitat, mai întâi chiar prin moartea lui Ștefan, căci i-a împrăștiat pretutindeni; apoi prin Petru, care s-a suit la casa lui Corneliu în Cezareea. Săracul Petru! Se afla în cea mai jenantă poziție. Dar el a spus: ”Cine eram eu? Cine eram eu ca să mă împotrivesc Duhului Sfânt?” (Fapte 11:17). Duhul Sfânt deține controlul în această problemă, în ciuda tuturor lucrurilor. ”Până la marginile pământului” (Fapte 13: 47) spusese Domnul. Nu doar până la Ierusalim, nu doar până la Samaria, nici măcar în toată Iudea, ci până la cele mai depărtate locuri ale pământului. Era porunca Domnului! Ei au fost prigoniți de Satan; dar Duhul Sfânt deținea controlul. Astfel s-au derulat lucrurile!
Cartea Faptelor este împărțită în două părți: până la capitolul 12 se găsește înființarea Bisericii din Palestina – Ierusalim și încă alte două; de la capitolul 12 până la sfârșit găsim răspândirea lor până la marginile pământului, până la Roma. Acestea sunt faptele Duhului Sfânt! Dragi prieteni, puteți vedea implicația și aplicația. Însemnătatea Duhului Sfânt? Nu puteți niciodată să fiți înguști, limitați, mărginiți, mici în vederile voastre, în viziunea, interesul, preocuparea voastră dacă sunteți oameni ai Duhului. Nu veți fi mulțumiți cu un orizont îngust, decât cu acel orizont pentru care Dumnezeu L-a pus pe Fiul Său moștenitor al tuturor lucrurilor. Nu vă veți mulțumi cu ceva mai puțin decât călăuzirea Duhului Sfânt. Și dacă sunteți cu adevărat astfel – dacă suntem astfel – lucrurile se vor schimba. Nu va trebui să încercați să le faceți; să le organizați de-așa natură ca să se schimbe. Se vor schimba de la sine. Domnul deține controlul! Tot ce are nevoie este ca El să dețină controlul în mod absolut asupra noastră. Nu trebuie să ne îngrijorăm, toate problemele noastre, toate greutățile noastre, tot ce ne supără va fi rezolvat când Duhul Sfânt va deține pe deplin controlul asupra noastră și al fiecărui lucru. Atunci lucrarea va înainta.
Vom încheia deocamdată aici.
[ Capitolul anterior ]
[ Cuprins
]
[ Următorul capitol ]
|