Duhul Sfânt și criza de la Rusalii
de T. Austin-Sparks

Partea 7


Ocupându-ne de criza de la Rusalii și de semnificația Duhului Sfânt, am urmărit progresul din sfera Creației Noi și am văzut că ea urmează aceeași traiectorie ca și creația materială. În această seară ne vom concentra asupra unei trăsături, trăsătura principală. Aș vrea să citesc câteva pasaje din Scriptură. Lăsându-le de-o parte pe cele din Vechiului Testament, referitoare la facerea omului, ne întoarcem în Noul Testament pentru a citi câteva pasaje.

În Fapte capitolul 2, versetele 32 și 33: ”Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”. Fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu a turnat ce vedeți și auziți.

În Fapte capitolul 7, versetele 55 și 56: ”Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: "Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu."

În scrisoarea către Evrei, capitolul 2, versetul 5: ”În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: "Ce este omul, ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai supus sub picioarele lui. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. Dar pe Acela, care a fost făcut "pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii", adică pe Isus, Îl vedem "încununat cu slavă şi cu cinste", din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească "fraţi".”

Ultimul pasaj se află în prima scrisoare către Corinteni, capitolul 15, versetul 45: ”Omul dintâi, Adam a fost făcut un suflet viu; ultimul Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”

În creația pământească, cununa sau centrul tuturor lucrurilor a fost facerea omului și înzestrarea lui. Am putea spune că el a fost pretextul pentru care toate celelalte lucruri au fost create. Adică, tot ce fusese creat înainte a condus la om și tot ce a urmat s-a tras din el. El este cheia. Același lucru este adevărat, în mod transcendent și în cazul Noii Creații. Omul a fost creat și înzestrat. Tot ce a fost înaintea lui a condus la el și tot ce a urmat, s-a tras din el; totul a început cu el. Omul este cheia ambelor creații. El este gândul special al lui Dumnezeu.

Trebuie să înțelegem foarte clar că omul din prima creație nu a deținut niciodată gândul deplin al lui Dumnezeu, ci doar planul Lui față de om, nu și împlinirea lui. Începutul lui Dumnezeu cu Omul din Noua Creație este altfel. În ultimul Adam găsim gândul deplin al lui Dumnezeu față de om: desăvârșit, complet, căruia nu-i mai lipsește nimic în ce privește manifestarea personală și întruparea gândului lui Dumnezeu în om. Și fiind desăvârșit (El a fost făcut desăvârșit prin suferință), fiind întregit, fiind finalizat, El a putut să-L slăvească și instaureze ca Primul Om dintr-o rasă după chipul Lui.


Există o mare mișcare a lui Dumnezeu în China, un grup extins de credincioși care înțelegând deplin aceste lucruri sau nu, nu știu, dar care și-au luat drept nume: ”Familia lui Isus”. Ei bine, aceasta se poate relaționa doar la o parte a familiei, atât cât îi privește pe ei. Întreaga Creație Nouă este familia lui Isus. ”De aceea Lui nu-I este rușine să-I numească frați, ci spune: ”Eu și copiii pe care Dumnezeu Mi i-a dat” (Evr. 2:12,13). Doar într-o familie creștină copilul vostru este fratele vostru. Știm ce înseamnă acest lucru. Timotei a fost copilul lui Pavel în credință, dar Timotei a fost numit fratele lui în lucrare.

Există două lucruri care trebuiesc clarificate. Pe de o parte Isus - folosim acest nume acum, singur, așa cum este folosit aici în aceste pasaje - Isus este reprezentarea desăvârșită a lui Dumnezeu a tot ce intenționează El în cazul omului. Iar El este instaurat la dreapta lui Dumnezeu, ca și model, ca și exemplu pentru om, a cărui asemănare trebuie să o poarte omul, spune Pavel. Adică, să purtăm chipul Lui, nu ca și Dumnezeu, ci ca Fiul omului. (Rom. 8:29). Acesta este lucrul care trebuie foarte bine clarificat. Pe de o parte, lucrarea Duhului Sfânt în această dispensațiune – lucrarea Lui adevărată pentru care a venit, căreia Îi este dedicat și care explică toate tratativele Lui cu noi – lucrarea Lui este de a reproduce pe acel Om în familia Lui – dacă vă place, în rasa umană înnoită, în copiii lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Pentru aceasta El va face multe lucruri. El poate inspira cu scopul evanghelizării, a câștigării sufletelor. El poate conduce la diferite forme de activitate. Dar nici unul din aceste lucruri nu trebuie privit ca ceva independent. Dacă este așa, atunci cu siguranță, el nu corespunde planului lui Dumnezeu. Tragedia este că tocmai așa se întâmplă. Fiecare activitate și preocupare inspirate de Duhul Sfânt, fie că este vorba de evanghelizare sau de mântuirea celor nemântuiți sau de alte mijloace și căi, de a zidi, de a instrui, orice activitate a Duhului Sfânt are un singur obiectiv: ducerea multor fii la slavă; adică reproducerea Fiului în fii. Reproducerea lui Cristos în omenirea chemată, pusă de-o parte, aleasă de Dumnezeu.

Să înțelegem foarte clar acest lucru. Poate trebuie să corectăm ideile preconcepute, greșelile, deficiențele noastre și să vedem cu exactitate ce face Duhul Sfânt. Vom înțelege multe lucruri în felul acesta. Aceasta este singura explicație a multor lucruri. Căci unii din cei mai mari evangheliști au suferit pierderea lucrării lor de evanghelizare, iar ei înșiși au fost reduși la tăcere, au fost limitați și ani întregi nu și-au mai putut împlini slujba. La prima vedere ar părea că lucrurile au eșuat undeva. ”Unde este Duhul Sfânt? Unde este suveranitatea lui Dumnezeu?” și așa mai departe. Răspunsul este: Dumnezeu este mult mai interesat de creșterea Fiului Său în cei preocupați de El, decât de toate activitățile lor. Vom ajunge acolo pe parcursul înaintării noastre. Dar acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le vedem. Cristos este întronat ca și întruparea deplină a gândului original al lui Dumnezeu față de om – El este desăvârșit. Duhul Sfânt lucrează pentru a-L face pe Cristos real, de a-L crește deplin pe El în bărbați și femei, pentru a-i face un singur om în Cristos.

Sunteți atât de familiari cu aceste afirmații! Nu putem ajunge nicăieri până nu clarificăm lucrurile. Veți observa că după clarificarea acestui lucru, totul a putut începe și a înaintat în Noul Testament. Până ce Omul, desăvârșit, slăvit și întronat la dreapta lui Dumnezeu nu Și-a ocupat locul, nimic nu putea continua. Există un înțeles mai adânc în interzicerea Domnului Isus de a merge, de a vesti și de a începe lucrarea până la venirea Duhului Sfânt. Când El a poruncit - Luca a spus: ”După ce poruncise prin Duhul Sfânt” (Fapte 1:2), iar porunca Lui era: ”Așteptați în Ierusalim până veți primi putere de sus” (Luca 24:49) - înțelesul mai profund era acesta: porunca nu era doar ca ei să primească Duhul Sfânt și astfel, să primească putere; ci El a legat de primirea Duhului: ”Îmi veți fi martori.” (Fapte 1:8). Cui trebuiau ei să mărturisească și despre ce anume? Ascultați ce spune Petru. El începe să ne spună. El începe să fie martorul Lui în Ierusalim și nu doar acolo. Și care este semnul mărturiei lui? Stând la dreapta lui Dumnezeu, înălțat! Totul se leagă de acest lucru. ”Așteptați” - nu doar până la venirea Duhului ca să primiți putere, ci ”așteptați” pentru că atunci când Duhul va veni, Isus va fi deja proslăvit. Nădejduiesc că acest gând vă va impresiona suficient.

Ultimul Adam (nu al doilea Adam, El este al doilea om, dar este ultimul Adam; nu mai este nevoie de altul, nu mai este loc pentru altul; în El a luat chip un caracter definitiv) – ultimul Adam este întronat, este instaurat datorită desăvârșirii și proslăvirii Lui. ”Şi acum, odată ce S-a înălţat la dreapta lui Dumnezeu... a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33): Duhul lui Isus proslăvit – Duhul lui Isus. Așa este numit Duhul Sfânt; acesta este unul din titlurile pe care le poartă – Duhul lui Isus. Duhul lui Isus Cel desăvârșit, glorificat și întronat este asemenea unui suflu al Noii Creații, care intră în omul corporativ al Noii Creații. Iată ce s-a întâmplat în ziua Rusaliilor! S-a împlinit cuvântul prin care Domnul Isus îi pusese de-o parte pe acești oameni pentru ziua aceea, iar El a suflat peste ei și a spus: ”Primiți Duh Sfânt.” (Ioan 20:22). Ei nu au primit atunci Duhul Sfânt. Acela fusese un act simbolic. Fusese un act prin care El, ca să spun așa, îi pusese de-o parte și spusese: ”Vă pun de-o parte pentru ziua aceea”. Adevărata primire a Duhului, care corespundea suflării de Duh în primul Adam, a avut loc în ziua Rusaliilor. Și plămânii Bisericii s-au umplut! Întregul mecanism al acestui Trup Nou Spiritual a început să funcționeze când a pătruns suflarea în el. Nu este nevoie de multe dovezi pentru a vedea că ei erau destul de neajutorați înainte ca acest lucru să se întâmple. Totul a început atunci; suflarea Creației Noi a pătruns în ei.

Amintiți-vă că aceasta nu este doar istorie. Noi nu privim doar în trecut la Noul Testament. Duhul Sfânt, dragi prieteni este suflarea Noii Creații – în noi, acum! Prin suflarea lui Cristos în noi, ajungem părți organice ale lui Cristos, ajungem Trupul lui Cristos, mădulare ale lui Cristos, Omul Cel Nou.

Trebuie să privim la acest Om cum este reprodus. Acesta este un studiu cu mult mai vast decât ne-am putea ocupa noi în această seară. Dar este foarte clar și asupra acestor lucruri trebuie să fim foarte clari. Într-adevăr atunci când Duhul Sfânt a intrat în ei, a avut loc o schimbare extraordinară în ce privește felul omenirii. A spune că ei au devenit făpturi diferite nu este deloc suficient. Aș vrea să studiați cu grijă și în amănunțime ce li s-a întâmplat și ce schimbare a avut loc. Voi preciza câteva lucruri.

Citind Evangheliile (cred că aceasta este una din valorile legării Evangheliilor înaintea Faptelor, deși ele nu au fost scrise înaintea Faptelor) vedeți și voi cât de pământești erau acești oameni. Orizontul lor nu depășea pământul, el era cuprins în ce vedeau cu ochii lor. De exemplu, ideea lor despre Împărăția lui Dumnezeu era pământească, vedeau doar ce era trecător și pământesc. Ambițiile lor, așteptările lor, speranțele lor, activitățile lor și interesele lor erau atât de mărginite. Ei erau oameni mici pentru că aveau un orizont atât de mic. Dacă ați trăi toată viața într-un sat mic veți fi persoane mici. Începeți să călătoriți prin lume și vă veți lărgi într-un mod minunat. Acești oameni nu văzuseră nimic în afară de Israel. Nimic altceva decât Israelul! Știau puțin despre țara lor natală și cetatea lor. Acesta era tot compasul lor. Erau oameni legați de glie.

Priviți din nou! Isus este în cer. El aparține cerului. Nu știu unde este cerul, dar știu că este un loc foarte mare și măreț, capabil să lărgească extraordinar mentalitatea cuiva despre spațiu, distanță, sfera de pătrundere în spațiu. Isus este în cer. Duhul Sfânt Se coboară din cer și intră în acești oameni, și imediat ei sunt schimbați sau cel puțin încep să fie schimbați; în mod radical: de la oameni pământești la oameni cerești. Căci atunci centrul tuturor lucrurilor se află în cer, la dreapta lui Dumnezeu. Ei devin oameni cerești în constituția lor, în natura și conștiința lor. Din acel moment până în ultima clipă, până la venirea Duhului Sfânt ei spuneau: ”Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?" (Fapte 1:6), până în ultima clipă acesta era orizontul lor. Dar totul dispare când vine Duhul Sfânt. Orizontul lor se lărgește din ce în ce mai mult; da, prin crize și uneori prin crize penibile și dureroase. Cu toate acestea orizontul lor se lărgește, se lărgește. Cerul a devenit tărâmul lor. Ei sunt oameni cerești. Desigur, am putea petrece ore întregi doar asupra acestui verset. Știți cât de mult au vorbit mai târziu acești oameni despre acest lucru.

Priviți la acest om, Pavel. Dintre toți oamenii, orizontul lui era doar Israelul, Ierusalimul. Și după aceea, ”Și ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus” (Efes.2:6). El vorbește tot timpul de locurile cerești. Cred că el a avut un rol însemnat în scrierea scrisorii către Evrei. Fie că el a scris-o sau nu, el este prezent acolo tot timpul. Și toată scrisoarea vorbește despre acest lucru, nu-i așa? - de latura cerească a lucrurilor: ”De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească (Evr. 3:1). Adevărul este că acești oameni fie că fuseseră născuți în Ierusalim sau în Galileea sau oriunde pe acest pământ, când Duhul Sfânt a venit, ei s-au născut în cer și pentru cer, erau născuți de sus. Înainte de ziua Rusaliilor, acești oameni nu fuseseră născuți de sus. Ei erau ucenici, erau urmași, erau împuterniciți cu autoritate și putere, dar nu au fost născuți de sus până în ziua Rusaliilor. Dar atunci au fost! Prin nașterea lor, ei fuseseră născuți de sus, așa cum spusese Isus că trebuie să fie orice om - trebuie! Împărăția cerească necesită oameni cerești!

Ei nu doar că fuseseră născuți de sus, dar erau cetățeni ai cerului. ”Căci voi v-ați apropiat de Ierusalimul ceresc” (Evrei 12:22). ”Căci Ierusalimul de sus este mama noastră a tuturor”. (Gal. 4:26). Apostolii, după ce s-au întors dintr-una din acele delegații, sub autoritate, erau plini de exuberanță și au început să vorbească cu Domnul Isus despre ce se întâmplase și au spus: ”Chiar şi dracii ne sunt supuşi” (Luca 10:17). Isus le-a spus: ”Încet! Încet! Aveți grijă! Dacă începeți să vă bucurați de diavol, sunteți pe un teren periculos. Vă veți ciocni cu dușmanul. Nu vă bucurați de așa ceva! Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în cer. Acela este un loc sigur pentru voi; a fi cetățeni de sus, numele voastre sunt scrise în cer, aveți cetățenia cetății cerești. Aceasta este siguranța voastră. Nu sunteți în siguranță atunci când vă bucurați împotriva puterilor întunericului. Singura voastră siguranță și slavă este că aveți cetățenia cerească și că numele voastre sunt scrise în cer.” (Luca 10:20). Știți că aceasta este ideea Noului Testament, nu-i așa? În cartea Apocalipsei se spune ”... a căror nume sunt scrise în Cartea Vieții Mielului” (Apoc. 21:27). Sunt scrise în cer. Sunt născuți acolo, sunt cetățeni ai cerului. Apostolul spune: ”Cetățenia noastră este în cer de unde așteptăm pe Mântuitorul”. (Fil. 3:20). Nu doar născuți, nu doar cetățeni, ci sprijiniți de cer. Această carte a Faptelor este o însemnare minunată a sprijinului acordat de cer cetățenilor lui, nu-i așa? Da, cerul a avut grijă de ei, s-a îngrijit de nevoile lor, i-a susținut, i-a purtat până la capăt, a venit în ajutorul lor. Spuneți cum doriți, Cerul a rămas credincios oamenilor lui. Cerul era resursa lor și el deținea toate resursele. Și când cei de pe pământ au eșuat, când totul de pe acest pământ a refuzat să le ofere nădejde, tărie, ei au apelat la cer prin rugăciune și au primit resurse înnoite. Iată ce văd eu, dragi prieteni! Nu știu dacă este și cazul vostru, dar eu văd că nu toate rugăciunile mele primesc răspuns. Îi cer Domnului o mulțime de lucruri pe care El nu mi le dă. Dar descopăr următorul lucru. Fără excepție, dacă merg să mă rog, sunt împrospătat. Mă simt mai bine. Aceasta nu este imaginație! Nu vă puteți schimba în câteva clipe dintr-o stare de absolută sfâșială, istovire, încordare, de unde vă este imposibil să mai înaintați, la o stare de tihnă, împrospătare, înnoire. Zece minute în prezența Domnului, extrăgând resurse cerești! Eu am descoperit acest lucru și este adevărat. Încercați! Resursele lor erau în cer, erau de natură cerească.

Dar apoi, observați începutul și dezvoltarea caracterului lor ceresc. Acesta este un lucru extraordinar. O schimbare în caracterul acestor oameni. Nu era doar o schimbare psihologică; era una radicală, constituțională. Desigur, am putea privi îndelung la această schimbare. Dar există un punct pe care ar trebui să-l subliniem deoarece cred că trebuie să-i acordăm atenție. Iată aici cel mai remarcabil om din grupul celor 120 adunați laolaltă în camera de sus în ziua Rusaliilor: Petru. Priviți în urmă. El fusese numit ”marele pescar ocupat”. Nu știu ce statură fizică avea Petru. Știu că era un mare vorbăreț. Știu că întotdeauna își făcea simțită prezența într-un mod agresiv. Nu trebuie să ai o statură mică pentru a fi un laș. Și fără-ndoială că Petru a fost groaznic de laș. Când a venit testul real, nu a fost nevoie decât de o slujnică de pe holul de jos care să-i arate degetul și să-i spună: ”Și tu ești unul din ei”, pentru ca Petru să se lepede cu atâta vehemență. Ei bine, nu tratez cu ușurătate ce a însemnat pentru Petru mărturisirea lui. Fără-ndoială, curajul moral nu era unul din punctele forte ale lui Petru. După înviere, Domnul Isus l-a provocat în privința acestui lucru.”Te voi urma până la moarte! Chiar dacă toți Te vor părăsi eu nu Te voi părăsi.” (Mat.26:33,35). ”Simone, mă iubești tu mai mult decât aceștia? Mai mult decât aceștia? Mă iubești?” (Ioan 21:15). El îl evaluează pe Petru acolo unde falimentase și anume, mărturia lui publică față de Domnul Isus. Știți, este un test adevărat să te afli în prezența oamenilor care pot face cu tine ce vor. Poate, nu să te răstignească, dar să te priveze de avansare fie la servici, fie în altă parte.

Dar priviți la Petru după venirea Duhului Sfânt. Ni se spune că Isus a făcut o mărturisire frumoasă înaintea lui Pilat din Pont” (1 Tim. 6:13). El l-a înfruntat pe Pilat. Isus nu S-a dat înapoi de frica judecătorilor, ci judecătorii s-au dat înapoi de frica Lui. Curajul moral al lui Isus l-a șocat pe Pilat și i-a înfuriat pe ceilalți. Duhul lui Isus a intrat în Petru în ziua Rusaliilor și priviți! El este schimbat în această privință – și în multe altele, dar mai cu seamă aici: ”Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan” (Fapte 4:13). Când au văzut îndrăzneala! Așa că îl auziți spunând: ”Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Judecați voi. Nu avem dreptate? Trebuie să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu?” (Fapte 5:29). El argumentează și nu spune absurdități. Ridicarea în picioare a lui Petru în mijlocul lor este extraordinară, după revărsarea Duhul Sfânt asupra lui. Isus știa ce se va întâmpla și a spus: ”Când Duhul Sfânt va veni Îmi veți fi martori. Nu înainte. Este nevoie de Duhul Sfânt pentru a face un martor din tine, Petru.”

Dragi prieteni, este o chestiune simplă dar cred că voi și eu avem nevoie de Duhul Sfânt în această privință. Noi nu trebuie să fim martorii unui om. Când vine clipa să mărturisim, ne eschivăm; nu o facem. Vom inventa tot felul de motive pentru a ieși de-acolo. Acum, nu vă sugerez să o zbughiți de la strângere, să o luați înaintea celorlați și să începeți să vorbiți oamenilor. Știți, o mulțime de oameni spun: ”Dacă vă ocupați cu așa ceva nu veți produce decât necazuri inutile.” Sunteți siguri că nu faceți din aceasta o scuză? Ce știu despre Isus cei cu care lucrați? Ce știu despre Isus cei cu care vă împărțiți afacerile? Ce știu despre Isus cei care trăiesc în preajma voastră? Vedeți, toți cei de-aici știau! Nu se putea ascunde intrarea Duhului Sfânt în viețile lor! Și un cerc de oameni din ce în ce mai mare știau acest lucru. Eu cred că adevărata valoare a tuturor lucrurilor nu este să știm că oamenii văd diferența. Ci că știu diferența chiar și atunci când noi nu știm că ei știu. Dar, acesta este Duhul Sfânt!

Am putea dezvolta și mai mult acest lucru – problema schimbării caracterului acestor oameni după venirea Duhului Sfânt. Da, Duhul Sfânt a venit și ei încep deja să fie făcuți asemenea chipului Său, caracterului Său moral, valorilor Sale spirituale. Există multe de adăugat aici. Există și crize care contribuie la această schimbare, dar ele nu mai contează. Esența este că ei se aflau pe calea cea bună. Îmi place să citesc scrisorile lui Petru, scrise cu mulți ani după crizele prin care a trecut și să văd ce a lucrat harul în viața lui. Se poate vedea măsura lui Cristos în el. Aceasta este doar lucrarea Duhului Sfânt!

Aș vrea să mai ating încă un lucru aici. Observați schimbarea la nivel corporativ; nu doar individuală, personală, ci corporativă. Este o afirmație simplă, dar cred că are o însemnătate foarte mare: ”Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece” (Fapte 2:14). În camera de sus erau strânși laolaltă 120 de inși, trebuie să fi fost o cameră destul de încăpătoare. Erau 120 de bărbați și femei. În sinagogă, ei ar fi fost divizați. Bărbații trebuiau să stea de-o parte, femeile de cealaltă parte. În camera de sus, nu cred că bărbații stăteau de-o parte și femeile de cealaltă parte. Nu cred că în camera de sus ei erau separați; ci erau amestecați – o reprezentare frumoasă că în Cristos Isus nu există parte bărbătească și parte femeiască. În Cristos Isus este un Singur Om Nou. De aici, de la început ei sunt împreună. Și din clipa venirii Duhului, ei sunt apropiați în călătorie, în lucrare, în dezvoltare, aveau toate lucrurile în comun și nici unul din ei nu spunea că lucrurile lui sunt doar ale lui. Așa ceva nu s-ar fi întâlnit în vechime. Cei șaptezi strigau: ”Ce este al meu este al meu, luați-vă mâinile de pe ce este al meu! Fiecare pe cont propriu.” Este adevărat; chiar în cazul ucenicilor era adevărat. Este o sugestie groaznică despre ei, dar era adevărată. Toți căutau o poziție și un loc în împărăție, certându-se. Se certau chiar când mergeau cu Stăpânul, iar Stăpânul a simțit, a deslușit că pe ei îi interesa cine va fi cel mai mare în împărăție; lupte, bănuieli și ambiții – totul pornea din eul lor, totul era personal. Dar totul dispare din ziua Rusaliilor. Dispare! Acum sunt sudați într-Unul Singur. Cel puțin, totul a început într-un mod minunat!

Iată ce face Duhul Sfânt atunci când pune mâna pe cineva. Oare nu avem și noi nevoie de așa ceva? Nu avem nevoie de Duhul Sfânt într-o plinătate mai măreață a puterii? Cunoașteți și voi toată activitatea și organizația extraordinară, toate discuțiile despre reunirea bisericilor și câte și mai câte; toată propaganda imensă și mecanismele; totul ar zbura pe geam dacă Duhul Sfânt ar fi la locul Lui. Ați avea toată unitatea pe care o pretinde cerul. Și aceasta este singura unitate valoroasă, nu-i așa?

Trebuie să închei aceste lucruri atingând alte două aspecte. După cum ați observat, primul este că acești oameni gravitau mereu spre cer. Întotdeauna gravitau spre cer! Cerul nu era doar locul descendenței lor, de unde veniseră. Cerul nu era doar spirijinul lor într-o țară nefamiliară și străină. Cerul era obiectivul și ținta lor. Lucrul care îi guverna era acesta: a fi împreună cu El în slavă. Cerul! Duhurile lor gravitau spre cer. Ei pierduseră magnetismul acestei lumi; el fusese frânt și anulat. Nu-i mai atrăgea cu puterea lui; se depărtau din ce în ce mai mult de acest pământ. Vedeți cum se întâmplă acest lucru. Templul era un lucru pământesc și puteți vedea cum încet și sigur, ei nu mai aspiră spre templul Ierusalimului. Templul nu mai are influență asupra lor. Nu puteți spune că în ziua cutare ei au rupt-o cu sistemul și acel mediu, dar s-a întâmplat. În cele din urmă, vedeți că ei nu mai aparțin sistemului, nu mai sunt atașați de el. Ei se îndepărtează de orice ancoră pământească. Este un lucru minunat. Aceasta este o lege a Duhului Sfânt. Ea este încă valabilă! Dacă voi și eu suntem bărbați și femei călăuzite de Duhul Sfânt nu mai suntem buni pentru această lume. Ne pierdem interesul pentru această lume, dacă nu ni l-am pierdut deja. Aceasta nu este viața noastră. Acesta nu este locul nostru. Trebuie să fim aici; trebuie să fim aici până ce Domnul spune altceva. Dar nu ne place. Duhurile noastre nu găsec plăcere aici. Nu! În ce privește plăcerile acestei lumi, nu ne atrag. Începem să simțim din ce în ce mai mult cât de nepotriviți suntem pentru ce este aici, nu facem parte din această lume nici măcar într-o măsură foarte mică. Ne obosește. Este adevărat, nu-i așa? Mergeți la servici și o, cât de mult ați dori să rămâneți în părtășia oamenilor cerești; dar trebuie să mergeți. Domnul v-a chemat acolo. Așa erau și acești oameni: gravitând întotdeauna spre cer și depărtându-se - lăuntric – de această lume.

Celălalt lucru și apoi închei. Ați observat răspândirea minunată care a început odată cu ziua Rusaliilor, în sensul mai larg, pe care adesea l-am numit universalitatea lui Cristos. Universalitatea lui Cristos! Nu-L poți lega pe Isus Cristos de un loc anume de pe acest pământ sau din această lume. Nu-L poți fixa de un popor. El Se acomodează cu toate și totuși, nu face parte din niciunul. Nu-L poți fixa de o limbă. El poate fi înțeles în orice limbă și El înțelege orice limbă. Și am putea merge mai departe. Ce universalitate minunată. Priviți: este ziua Rusaliilor și ce se întâmplă acolo? ”Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: "Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte 2:7-11). Corabia perfectă a lui Noe! Din orice neam. Universalitatea lui Cristos! Strategia Duhului Sfânt de a-L face pe Cristos să întâmpine nevoia fiecărei ființe. Fiecare popor cu limba lui este inclus. Nu știu cât de mulți din cei trei mii reprezentau acele departamente ale omenirii după Rusalii. Cred doar că aceasta este manifestarea extraordinară a universalității lui Cristos: Duhul Sfânt face decunoscut cât de măreț este Cristos!

O, dragi prieteni, Duhul Sfânt face un astfel de lucru. El distruge barierele naționalității, barierele constituționale. Pe baza principiului universal ceresc, El constituie acest Om Nou. Vechile burdufuri care reprezentau naționalismul îngust, explodează atunci când este turnat vinul nou în ele. Se revarsă și deversează în toate poapoarele. Pavel a stăruit de corinteni: ”Lărgiți-vă! Nouă ni s-a lărgit inima. Lărgiți-vă și voi” (2 Cor. 6:11, 13). Cum? Singura cale eficientă de a fi scoși din micimea noastră, din îngustimea noastră, din exclusivismul nostru, lărgindu-ne la dimensiunile Omului Ceresc, este umplerea măreață cu Duhul Sfânt. Iată ce face El. Acela va fi rezultatul. Dacă aveți experiențe, experiențe reale - cu Duhul Sfânt, atunci ați avut parte și de crize la un moment dat în viața voastră. Înainte erați limitați, legați, strâmtorați de viața veche naturală; dar după aceea – după aceea – această criză a apărut atunci când Duhul Sfânt a intrat în viața voastră. Știți foarte bine acest lucru, pentru voi Biserica a încetat să mai fie sectantă, alcătuită din atâtea culte și departamente. Nu aceasta este Biserica! Iar orizontul vostru nu mai este nicidecum unul local. S-a lărgit după dimensiunile mărețe ale lui Cristos, iar această Biserică este Trupul Lui în care nu este nici iudeu, nici grec (Nici! Nu ambele! Nici!); ci doar unul singur, acest Om Nou - oameni luați din orice neam pentru Numele Lui: familia lui Isus! Nu vom adopta și noi acel nume, dar aceasta este semnificația.

Vedeți pe ce tărâm extraordinar am pătruns. Domnul să Se folosească de cele spuse aici și să ne provoace. Acestea nu sunt doar afirmații adevărate, ci provocări: ”Sunt eu astfel? A lucrat cu adevărat Duhul Sfânt în mine ceva din toate acestea? Continuă El lucrarea în viața mea? Este El Cel care face această lucrare în mine?” Aceasta este provocarea. Domnul să o facă adevărată.


[ Capitolul anterior ] [ Cuprins ]